Am citit cu amărăciune, în urmă cu câteva zile, o știre potrivit căreia, în fiecare an școlar, sute de elevi din județul Vrancea abandonează cursurile, din diferite motive, cele de natură familială și financiară fiind preponderente. Mergând pe firul informațiilor, am găsit o adresă oficială a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea care m-a înfuriat. Șefii școlilor vrâncene raportează sec că, la finalul semestrului I din anul școlar 2017-2018, nu mai puțin de 363 de elevi au abandonat școala, din care 43 provin din mediul urban și majoritatea, 320, din mediul rural. Elevii vrânceni care nu mai revin în băncile școlii sunt, pentru cei care ar trebui să aibă grijă ca educația să le ofere un viitor, simple cifre, din păcate. De altfel, reprezentanții IȘJ Vrancea au găsit și vinovații principali pentru dezastrul din sistemul de educație: elevii și părinții care ”nu mai consideră școala o valoare în sine”, după cum se precizează în adresă. Generalii școlilor vrâncene invocă ”o îngrijorare generală” și observă ”o creștere alarmantă a elevilor (sic!) care absentează nejustificat de la cursuri”, folosind o exprimare cel puțin nefericită ce ar putea fi sancționată chiar de școlarii din Vrancea care ar face analiză pe text.                                                                                                          Mai departe, adresa oficială de la Inspectorat ne raportează, din nou sec, că au fost identificați 623 de copii cu ambii părinți plecați în străinătate, 1.667 cu un singur părinte plecat și 349 cu părinte unic susținător. O situație care arată Vrancea reală, aici unde părinții care nu își pot susține familia cu o slujbă în județ aleg să ia calea străinătății pentru a oferi o șansă la o viață mai bună celor rămași.

La toate aceste statistici negative, IȘJ se limitează să declare că instituțiile caută permanent soluții pentru a diminua efectele. Ar fi fost, poate, oportun de aflat și cum pot fi readuși acești copii înapoi la școală, pentru a nu ajunge să îngroașe rândurile analfabeților funcțional și social din cauza lipsei de educație primară. Ce înseamnă acest lucru în viitor, pentru Vrancea și România? O catastrofă pentru piața muncii, pentru business și economie. În Uniunea Europeană ocupăm un loc fruntaș la analfabetism funcțional, iar faptul că asistăm pasivi la abandon școlar nu ne poate dezvolta ca țară. Dacă ne limităm doar să îi reducem pe acești copii ”pierduți” la cifre într-o statistică, mă tem că nicio instituție nu își va asuma eșecul, iar vina va fi dată, ca în adresa IȘJ Vrancea, iresponsabil, pe elevi și părinți. Rolul Inspectoratului Școlar este și acela de a readuce la cursuri elevii cu risc de abandon!                                                                                                                Însă, când o altă statistică ne arată că Vrancea este pe un loc frunțaș, de la coadă, la numărul școlilor care nu au apă curentă și toalete în interior și care prezintă risc la incendiu, oare și aici vinovații sunt tot părinții și elevii?

Ion Ștefan, deputat PNL

Am citit cu amărăciune, în urmă cu câteva zile, o știre potrivit căreia, în fiecare an școlar, sute de elevi din județul Vrancea abandonează cursurile, din diferite motive, cele de natură familială și financiară fiind preponderente. Mergând pe firul informațiilor, am găsit o adresă oficială a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea care m-a înfuriat. Șefii școlilor vrâncene raportează sec că, la finalul semestrului I din anul școlar 2017-2018, nu mai puțin de 363 de elevi au abandonat școala, din care 43 provin din mediul urban și majoritatea, 320, din mediul rural. Elevii vrânceni care nu mai revin în băncile școlii sunt, pentru cei care ar trebui să aibă grijă ca educația să le ofere un viitor, simple cifre, din păcate. De altfel, reprezentanții IȘJ Vrancea au găsit și vinovații principali pentru dezastrul din sistemul de educație: elevii și părinții care ”nu mai consideră școala o valoare în sine”, după cum se precizează în adresă. Generalii școlilor vrâncene invocă ”o îngrijorare generală” și observă ”o creștere alarmantă a elevilor (sic!) care absentează nejustificat de la cursuri”, folosind o exprimare cel puțin nefericită ce ar putea fi sancționată chiar de școlarii din Vrancea care ar face analiză pe text.                                                                                                          Mai departe, adresa oficială de la Inspectorat ne raportează, din nou sec, că au fost identificați 623 de copii cu ambii părinți plecați în străinătate, 1.667 cu un singur părinte plecat și 349 cu părinte unic susținător. O situație care arată Vrancea reală, aici unde părinții care nu își pot susține familia cu o slujbă în județ aleg să ia calea străinătății pentru a oferi o șansă la o viață mai bună celor rămași.

La toate aceste statistici negative, IȘJ se limitează să declare că instituțiile caută permanent soluții pentru a diminua efectele. Ar fi fost, poate, oportun de aflat și cum pot fi readuși acești copii înapoi la școală, pentru a nu ajunge să îngroașe rândurile analfabeților funcțional și social din cauza lipsei de educație primară. Ce înseamnă acest lucru în viitor, pentru Vrancea și România? O catastrofă pentru piața muncii, pentru business și economie. În Uniunea Europeană ocupăm un loc fruntaș la analfabetism funcțional, iar faptul că asistăm pasivi la abandon școlar nu ne poate dezvolta ca țară. Dacă ne limităm doar să îi reducem pe acești copii ”pierduți” la cifre într-o statistică, mă tem că nicio instituție nu își va asuma eșecul, iar vina va fi dată, ca în adresa IȘJ Vrancea, iresponsabil, pe elevi și părinți. Rolul Inspectoratului Școlar este și acela de a readuce la cursuri elevii cu risc de abandon!                                                                                                                Însă, când o altă statistică ne arată că Vrancea este pe un loc frunțaș, de la coadă, la numărul școlilor care nu au apă curentă și toalete în interior și care prezintă risc la incendiu, oare și aici vinovații sunt tot părinții și elevii?

Ion Ștefan, deputat PNL