joi, mai 2, 2024
AcasăSocietateElevi din Vrancea și Buzău, premiați de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia...

Elevi din Vrancea și Buzău, premiați de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, în foișorul Ceainăriei Culturale din municipiul Buzău, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Biserica mea în istorie, organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, în colaborare cu Sectorul Cultural-educațional al Eparhiei, cu ocazia împlinirii a 1650 de ani de la martiriul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău. La eveniment a participat Ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de pr. Dan Necula – inspector eparhial la Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul, dna prof. Ana Preda-Tudor – inspector pentru disciplina Istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, și dna prof. Neluța Mirela Furtună – președintele Asociației Femeilor Ortodoxe. La acest concurs și-au înscris portofoliile cu prezentarea istoriei bisericilor parohiilor din care fac parte 21 de grupuri de copii (151 de elevi din ciclul gimnazial și liceal), coordonate de 17 profesori și 16 preoți din diferite parohii buzoiene și vrâncene.

În deschidere, dna președinte Neluța Mirela Furtună a prezentat scopul și obiectivele Concursului Biserica mea în istorie, între care s-a aflat și datoria de a-i cinsti pe înaintașii noștri creștini de pe aceste meleaguri binecuvântate prin jertfa mucenicească a Sfântului Sava. Evenimentul a continuat cu prelegerea susținută de dna inspector Ana Preda-Tudor despre rolul determinant al Bisericii în istoria poporului român, evidențiind două locuri impregnate de istorie locală: ansamblul bisericesc și muzeal de la Centrul Eparhial din Buzău și zona adiacentă Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, care cuprinde și biserica fostei Mănăstiri Banu, dar și colecția muzeală de la Casa „Vergu Mănăilă”.

La rândul său, Părintele Arhiepiscop Ciprian a adresat un cuvânt de felicitare organizatorilor și participanților la concurs. „Apreciem în mod deosebit această activitate și îi felicităm pe copiii care au răspuns chemării adresate de preoți, profesori și profesoare, pentru a se implica în astfel de proiecte educaționale, care sunt spre folosul lor, în formarea spirituală. Ne aflăm în Săptămâna Luminată, așa încât astăzi este o zi potrivită pentru a vă vedea încununată munca pe care ați depus-o, prin participarea la acest concurs în care ați vorbit despre biserica din care faceți parteAtât dna președinte Mirela Furtună, cât și dna inspector Ana Preda-Tudor au scos în evidență adevărul că noi nu putem să existăm, ca neam românesc, în afara Bisericii. Fără Biserică, fără credința noastră strămoșească, pe care am primit-o de la înaintașii noștri, nu suntem noi înșine. Dăm dovadă că suntem români în măsura în care împărtășim și mărturisim credința creștină”, a spus Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

În urma evaluării portofoliilor, comisia de jurizare a stabilit următorii câștigători: grupurile de copii ale parohiilor „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat, Măgura (județul Buzău) și Neculele (județul Vrancea) – premiul I; grupurile de copii ale parohiilor Scorțoasa (județul Buzău), Mătești (județul Buzău) și Suraia (județul Vrancea) – premiul al II-lea; grupurile de copii ale parohiilor „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău, „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Buzău și Sihlea (județul Vrancea) – premiul al III-lea; grupurile de copii ale parohiilor „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Râmnicu Sărat, Lunca Frumoasă (județul Buzău), Berca (județul Buzău), Dealu Neicu (județul Vrancea), Mănăstioara (județul Vrancea) și Străoane de Jos (județul Vrancea) – mențiune. Premiile oferite câștigătorilor au constat în diplome și cărți: „Noul Testament cu Psalmii”, „Istorisiri din Sfintele Scripturi pentru copii și părinți”, broșura „Viața și martiriul Sfântului Sava de la Buzău. 1650 de ani de ocrotire spirituală”, precum și manualul „Istoria județului Buzău” (suport didactic pentru cursul opțional de istorie locală). (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu