sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăAdministratieDupă decizia definitivă a Agenției de Integritate, prefectul l-a sancționat pe primarul...

După decizia definitivă a Agenției de Integritate, prefectul l-a sancționat pe primarul din Vânători cu diminuarea salariului pe 6 luni

Având in vedere interesul public privind măsurile dispuse ca efect al rămânerii definitive a Raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese de către Primarul comunei Vânători, domnul Lupu Ionel, țin să fac următoarele precizări:

Potrivit Codului Administrativ al României, lege organică de strictă interpretare și aplicare, încălcarea legislaţiei în materia conflictului de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizaţiei primarului pe o perioadă de maxim 6 luni.
Astfel, am dispus aplicarea sancțiunii disciplinare ce constă în diminuarea indemnizației cu 10% pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv de 6 (șase) luni, începând cu data de 01.03.2023.
Potrivit legislației aplicabile referitoare la integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, prin CONFLICT DE INTERESE se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.
În același timp, vă informez că, în raport de dispozițiile legale aplicabile în sfera conflictului de interese pentru aleșii locali, singura sancțiune aplicabilă este, așa cum am arătat, diminuarea indemnizației și nu încetarea de drept a mandatului de primar, sancțiune care se aplică doar în situația în care, ca urmare a evaluării, Agenția Națională de Integritate constată existența unei stări de incompatibilitate (prin INCOMPATIBILITATATE se înțelege interdicția pentru persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de a exercita concomitent și alte funcții sau calități expres și limitativ prevăzute de lege).

Având în vedere că una din obligațiile fundamentale ale prefectului este de asigurarea respectării legii la nivelul județului, cu siguranță eu voi fi primul care va respecta litera și spiritul legilor.. (prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu