joi, martie 28, 2024
AcasăAdministratieDrumul județean care traversează comuna Gura Caliței va fi reabilitat. Și drumurile...

Drumul județean care traversează comuna Gura Caliței va fi reabilitat. Și drumurile locale vor fi modernizate

O dorință mai veche a locuitorilor comunei Gura Caliței (dar nu numai) a intrat în linie dreaptă: drumul județean 204P, care traversează comuna începând din drumul național 2, va fi modernizat. Este o investiție necesară pentru comună, dar uitată, până acum, de administrația județeană și de guvernele PSD. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a aprobat, ieri, o listă sinteză cu noi obiective de investiții în modernizarea drumurilor de interes public sau social, iar DJ 204P se numără printre aceste obiective. Este vorba de modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile Gugești – Dragosloveni – Gura Caliței – Dealu Lung – Tinoasa – Poenița – Dumitrești, cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T. De asemenea, pe această listă au fost incluse și 3 tronsoane de drumuri comunale din Gura Caliței: DC 154 (3,6 km) în satul Plopu, DC 155 (1,8 km) în satul Poienile, Strada Coasta (peste 2 km) în satul Gura Caliței. ”Noi, cetățenii comunei Gura Caliței, așteptăm de mulți ani ca administrația județeană și Guvernul să ne bage în seamă și să reabiliteze drumul județean care ne traversează comuna. Fosta conducere a Consiliului Județean și guvernele PSD nu au ținut cont de necesitățile comunei noastre și nu au ridicat un deget pentru repararea acestui drum, aflat în administrarea Consiliului Județean Vrancea. Ne bucurăm că Guvernul Orban, domnul ministru al Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, și noul președinte al Consiliului Județean, Cătălin Toma, au înțeles nevoile investiționale din comuna Gura Caliței. Reabilitarea drumului județean va însemna mult în planul de dezvoltare a comunei. La fel de importante pentru locuitorii comunei noastre sunt și cele 3 drumuri locale incluse pe lista pentru modernizare.”, susține primarul comunei Gura Caliței, Gică Grosu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu