sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăELECTORALDragoș Ciobotaru, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea:...

Dragoș Ciobotaru, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea: ”Noi, liberalii, avem proiecte de drumuri, avem proiecte de apă-canal, avem proiecte pe turism, avem proiecte pe parc industrial, avem proiecte pe campus universitar, avem proiecte pe clădiri istorice, avem foarte multe proiecte la Consiliul Județean”

PNL Vrancea a devenit, în 2020, una dintre cele mai puternice organizații liberale din întreaga țară. Scorul electoral obținut de Cătălin Toma și mandatul de președinte pe care vrâncenii i l-au încredințat prin vot a fost, pentru unii, o surpriză, dar pentru partid a însemnat recunoașterea că PNL are în Vrancea una dintre cele mai bune filiale din România. Momentul februarie 2024, când Cătălin Toma a trecut în neființă, în mod prematur, părea că va destabiliza organizația. Nu s-a întâmplat așa, pentru că liberalii au găsit, la unison, liderul care să-i conducă în continuare: primarul comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru.

Conștient că urma o perioadă dificilă, Dragoș Ciobotaru s-a pus pe muncă. Neobosit și cu entuziasm, a bătut județul de la un capăt la celălalt și a reușit o adevărată performanță: să aducă cel mai mare număr de candidați în alegerile locale față de toți ceilalți competitori electorali, plasând, practic, PNL pe prima poziție din punctul de vedere al candidaților care au intrat în bătălia electorală. Mai mult, PNL Vrancea a adunat 36.500 de semnături de susținere a candidaturilor pentru Consiliul Județean Vrancea și pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, mai mult decât dublu față de următorul competitor electoral. ”Plecăm pe un nou drum, cu noi oameni împletiți cu baza partidului, oamenii mai vechi din partid. Pe 17 februarie, tuturor ni s-a dat viața peste cap și nu doar cea politică, ci și cea personală. Am plecat însă pe un nou drum uniți și cu multă speranță. Două luni și jumătate începând de atunci, tot ce am făcut a fost să merg în localități, să discut cu oamenii și să încerc să încropesc cele mai frumoase și cele mai performante echipe pentru alegerile locale din anul 2024. Au fost localități unde am revenit și de șase ori, chiar dacă nu erau organizații mari. Au fost foarte multe localități unde am fost de două, trei, patru ori și am mers doar cu gândul de a găsi cei mai buni candidați pentru primăriile respective, fără să mă gândesc la mine. Am reușit, după două luni și jumătate, să avem candidați la funcția de primar în toate localitățile din județul Vrancea. Am reușit după două luni și jumătate, să avem candidați cu liste complete în aproape 100% din localitățile din județul Vrancea. Cu două excepții, următorul competitor după noi are cu 10 mai puține comune cu liste complete. Suntem partidul care am reușit să atragem alături de noi cei mai performanți candidați, în afara colegilor mei primari, care oricum sunt cei mai performanți”, a declarat Dragoș Ciobotaru, președintele PNL Vrancea și candidat al partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea.

Date fiind performanțele anterioare ale organizației, așteptările sunt mari, iar ținta transmisă de liderii partidului de la centru pentru PNL Vrancea a fost ca liberalii să câștige președinția Consiliului Județean Vrancea, toate primăriile în care există deja primari PNL, dar și un număr de 10 primari noi. O misiune abordată cu mult optimism de Dragoș Ciobotaru. ”Nu vom câștiga doar 10 primării în plus, ci vom câștiga vreo 15 primării în plus. Parcă cineva de sus ne privește și parcă cineva de sus ne ajută. Au venit foarte mulți candidați excepționali pe lângă ai noștri colegi liberali. Iar cu toții avem un gând: niciodată niciun vrâncean nu va fi bucuros să revină PSD la conducerea județului Vrancea!”, mai spune Dragoș Ciobotaru.

Dragoș Ciobotaru este unul dintre cei mai tineri primari din Vrancea, dar vârsta nu l-a împiedicat să demonstreze că poate face din comuna pe care o conduce o localitate cu adevărat europeană. Dimpotrivă, energia, devotamentul, dorința de a aduce schimbări în bine s-au văzut și se văd din plin la Vizantea-Livezi. Cea mai mare performanță a sa ca primar este că a reușit să facă ceea ce nimeni din România post-decembristă nu a putut: să ridice de la zero o stațiune balneoclimaterică. Vizantea-Livezi este prima din România ultimilor 34 de ani, iar proiectul său e aproape de final, pentru că anul acesta centrul de tratament balnear, care exploatează apele minerale din zonă, va fi gata. Liderul liberalilor spune că Vrancea are nevoie și trebuie să rămână liberală, pentru că toate proiectele începute de liberali trebuie să continua. În plus, mai sunt multe de făcut. ”O să muncesc pentru fiecare dintre noi, în fiecare localitate, o să dau tot ce-i mai bun din mine pentru ca după 9 iunie județul să rămână liberal. Noi avem proiecte de drumuri, avem proiecte de apă-canal, avem proiecte pe turism, avem proiecte pe parc industrial, avem proiecte pe campus universitar, avem proiecte pe clădiri istorice, avem foarte multe proiecte la Consiliul Județean. Nici eu nu am făcut proiectele majore în primul mandat de primar, le-am făcut în al doilea și asta era bucuria lui Cătălin și trebuie să mergem mai departe, ca noi, care am rămas în urma lui, să ducem aceste proiecte majore de peste 1 miliard și jumătate de euro să devină realitate în județul Vrancea. În niciun caz nu ne putem abandona. Am văzut programe electorale, i-am văzut pe unii filmați din dronă, am văzut unii cu articole în ziar în care promit ca program electoral bugetul județului Vrancea pe 20 de ani. Județul Vrancea e obișnuit de 30 de ani să fie mințit! Suntem obișnuiți doar în campanie să ni se arunce foarte multe hârtii, dar suntem ultimul județ din țară. Mie mi-ar plăcea, în schimb, să continuăm acest drum al dezvoltării, să continuăm drumul pe care liberalii, prin Cătălin Toma, l-au adus și în județul Vrancea, să continuăm investițiile majore și importante”, mai spune Dragoș Ciobotaru.

(Material realizat de SC King News 24 SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu