vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneDouă posibile scenarii pentru desfășurarea orelor de curs în localitățile unde rata...

Două posibile scenarii pentru desfășurarea orelor de curs în localitățile unde rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori

Guvernul a pregătit două posibile scenarii în privința desfășurării procesului de învățământ în localitățile unde rata de infectare cu virusul COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori: trecerea complet în online a tuturor elevilor sau trecerea în online doar a celor nevaccinați și netrecuți prin boală, cu posibilitatea ca cei vaccinați să vină în continuare la școală. Deciziile finale cu privire la activitatea în unitățile de învățământ vor fi incluse într-un Ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, ce va fi emis până cel târziu pe 3 septembrie. Iată ce a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, referitor la scenariile după care se vor derula orele de curs în anul școlar 2021-2022.

„La nivelul Guvernului ne-am asumat ca prioritate începerea și menținerea învățământului față în față cât mai mult posibil. Voi trece scurt în revistă principalele modificări față de ce s-a întâmplat anul trecut. În acest sens, se va opta pentru participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție până când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate se menține sub 6 la mia de locuitori. Când incidența trece peste 6 la mia de locuitori, lucrăm acum cu două posibile scenarii:

  1. Trecerea în învățământ online integral.
  2. Sistem hibrid cu învățământ online pentru copiii care sunt nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a învăța față în față pentru copiii care sunt vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 de zile.”, a explicat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a vorbit și despre purtarea măștii de protecție în școală. ”Se menține obligativitatea purtării măștii în spațiile închise. În spațiile deschise, masca nu este obligatorie, cu excepția ceremoniei de deschidere a anului școlar pentru că acolo anticipăm că vor avea loc aglomerații de persoane și că nu se va putea menține corespunzător distanțarea fizică. Activitatea sportivă se poate desfășura preferabil în spații exterioare, dacă condițiile meteo nu permit, se poate desfășura în interior, până la incidența de 2 la mie, fără mască de protecție. Suplimentar față de ce a fost prevăzut în anul anterior, măștile utilizate de către elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, precum și la nivelul universităților, trebuie să fie măști de uz medical, nu se mai permite utilizarea măștilor textile. Avem în vedere aceste măsuri de utilizare a mijloacelor de protecție deoarece cifrele privind incidența infecției și severitatea ei la copii sunt îngrijorătoare la nivel internațional și național, vedem zilele acestea rate destul de crescute de spitalizare a copiilor infectați cu COVID-19. Atât ca principale modificări.”, a precizat ministrul Mihăilă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu