sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăStiri InterneDouă persoane rănite într-un incendiu, la Budești

Două persoane rănite într-un incendiu, la Budești

În jurul orei 04.05, la dispeceratul comun ISU – SAJ, s-a primit un apel care anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință din comuna Cotești, în satul Budești. Imediat s-au deplasat către locul indicat 2 autospeciale cu apă și spumă și un echipaj Smurd din cadrul DP Focșani. În momentul sosirii forțelor de intervenție, în afara imobilului afectat de flăcări, au fost identificate 2 persoane care, în încercarea de a limita propagarea flăcărilor, au suferit arsuri. Incendiul se manifesta cu violență în interiorul imobilului, fiind afectat și acoperișul. În urma acestuia, au ars bunuri de uz casnic depozitate în 3 camere, precum și acoperișul construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de aprox. 200 mp. O femeie, în vârstă de 89 de ani, a suferit arsuri pe cca 50% din suprafața corpului. Aceasta a fost preluată de echipajul Smurd, care i-a acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, după care a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Focșani. Nepotul acesteia, în vârstă de 38 ani, a suferit arsuri la nivelul capului și intoxicație cu fum, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la aceeași unitate spitalicească. În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric. (sursa: ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu