Două cutremure, la interval de câteva secunde. Unul a fost în Vrancea

0
8

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului a înregistrat două mișcări tectonice, azi noapte, la interval de câteva secunde. Primul s-a produs la ora 01:14:29, în Moldova, pe raza județului Neamț, la mare adâncime – 200 de kilometri. Cutremurul a avut magnitudinea 3.5 pe scara Richter și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Piatra-Neamț (18 km), Moinești (30 km), Comănești (34 km), Buhuși (34 km), Bicaz (37 km).

Al doilea s-a înregistrat la ora 01:14:46, în Zona seismică Vrancea, pe raza județului Vrancea. Mișcarea tectonică s-a produs la adâncimea de 80 de kilometri, cu magnitudinea 3.3 pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Odobești (43 km), Panciu (48 km), Onești (51 km), Nehoiu (53 km), Slănic-Moldova (53 km).