vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateDosare penale pe numele unor șoferi băuți

Dosare penale pe numele unor șoferi băuți

La data de 12 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au depistat un bărbat, de 63 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0.93 mg/L alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 decembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au oprit pe DC Cârligele un autoturism condus de un bărbat, de 35 ani, din comuna Țifești. Întrucât persoana în cauză emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu