vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocietateDosare penale pe numele celor care s-au urcat la volan după ce...

Dosare penale pe numele celor care s-au urcat la volan după ce au băut alcool

La data de 13 iulie a.c., ora 07.31, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Focșani, au depistat un bărbat în vârstă de 42 ani, din comuna Oțeleni, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul București din municipiul Focșani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 La data de 13 iulie a.c., ora 13.15, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Slobozia Bradului au depistat un bărbat în vârstă de 63 ani din localitate, în timp ce conducea pe un drum comunal un autoturism, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 La data de 13 iulie a.c., ora 19:40, un cetățean a sesizat Poliției municipiului Focșani faptul că o persoană conduce un autoturism și pare a fi sub influența băuturilor alcoolice. La scurt timp, polițiștii au depistat autoturismul pe bulevardul Unirii din municipiul Focșani, la volanul acestuia aflându-se un bărbat în vârstă de 46 ani din comuna Golești, județul Vrancea, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 13 iulie a.c., ora 20.16, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești, au depistat pe DC Slobozia Ciorăști, un bărbat în vârstă de 62 ani,  din comuna Slobozia Ciorăști, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu