vineri, octombrie 11, 2024
AcasăComuna meaGUGESTIDosare penale la regimul rutier: un șofer sub influența substanțelor psihoactive, altul...

Dosare penale la regimul rutier: un șofer sub influența substanțelor psihoactive, altul băut și fără permis

La data de 21 ianuarie, ora 02:40, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală  Odobești au depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un bărbat de 25 de ani, din comuna Gugești, care avea un comportament specific consumului de substanţe psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acesta a fost condus la Spitalul Județean Sfântul Pantelimon Focșani, pentru prelevarea probelor biologice, unde i-a fost efectuat și un test pentru depistarea substanțelor psihoactive. În urma rezultatului au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, fiindu-i recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consmului unor substanțe interzise. Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La aceeași dată, ora 21:30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală  Odobești au oprit în trafic un autoturism care circula în comuna Mera. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 40 de ani care se afla la volan nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma testării alcoolscop, aparatul a indicat rezultatul de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Militar Focșani, fiindu-i recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Atenție! Conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor poate duce la închisoare cu executare. Legea nr. 213/2023, care a intrat în vigoare la 7 iulie 2023, prevede că șoferii care provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, în timp ce conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor, vor fi condamnați la închisoare cu executare, nu cu suspendare. Reglementările se aplică în cazul accidentelor de circulație care au avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

-Nu deținea permis de conducere;

-Deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

-A condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge;

-A condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să nu se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise! (IPJ Vrancea)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu