vineri, mai 10, 2024
spot_img
AcasăStiri InterneDosare penale la regimul rutier. Mulți șoferi depistați sub influența substanțelor psihoactive

Dosare penale la regimul rutier. Mulți șoferi depistați sub influența substanțelor psihoactive

La data de 24 februarie 2024, ora 16.30, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au oprit pentru control un bărbat de 45 ani, care conducea un autoturism, pe direcția Tișița – Adjud, pe DN2-E85, în localitatea Haret. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 25 februarie 2024, ora 00.14, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au oprit pentru control un tânăr în vârstă de 21 ani, care conducea un autoturism pe DN2-E85, în localitatea Garoafa. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 25 februarie 2024, ora 08:10, polițiștii rutieri au oprit pentru control un tânăr de 24 de ani, care a condus un autoturism pe DN 2D, din direcția Bolotești – Focșani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 25 februarie 2024, ora 1300, un bărbat de 67 de ani a fost identificat conducând un autoturism pe strada Magnoliei din comuna Ploscuțeni, fără a deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit întocmit dosar penal. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu