Dragă „Ovidiule”,
N-ai să știi niciodată ce mult ne-a întristat gestul tău. Calm, c-o voce moale și coborâtă și c-o ușoară stânjeneală ne-ai dat semn că ne-ai părăsit. Toți, dar absolut toți colegii tăi de la Panciu și-au îndreptat gândul la fetițele tale. Cum te-ai îndurat?! Erai siguranța și afecțiunea lor; erai motivul pentru care se grăbeau să plece mai repede de la cursuri ca să nu te facă să le aștepți prea mult în parcare. Își concentrau privirile spre silueta tatălui lor; îți scrutau chipul cu atenție să vadă dacă te simți bine. Un zâmbet de-al tău le încuraja să-ți povestească despre școală. Erai mulțumit și mândru de fetele tale! Ele erau motivul pentru care uneori suportai insuportabilul; motivul pentru care făceai cu conștiinciozitate naveta Muncelu-Panciu și retur. Când îți era foarte greu, aveai atâta demnitate încât nu invocai motivele medicale.
Mă număr printre colegii care te-au înțeles. Ei nu sunt puțini. Acum regretă și ei că nu ți-au întins mâna de mai multe ori. Vom compensa rugându-ne pentru liniștea ta în ceruri. Vom repara ce se mai poate rugându-te să ne ierți! Viața pe care o trăim acum ne obligă să fim mai egoiști și mai orbi la nevoile celor din jurul nostru.
Tu ai fost un om bun! N-ai făcut rău nimănui! Suntem alături de durerea familiei tale. O rugăm să te ierte pentru că n-ai mai putut! Cineva spunea despre tine că aveai un aer pașnic și uneori șugubăț. Avea dreptate! De multe ori ne-ai descrețit frunțile! Cu ultima ta glumă însă ne-ai condamnat la tăcere, la meditație și la un angajament:
– Nu te vom uita, Ovidiu!
Adio, domnu’ de religie! Vă rugăm să ne scuzați că v-am necăjit uneori, îți spun și elevii care te-au prețuit! Închei cu speranța că acolo, acasă la el, Dumnezeu te va iubi mai mult!
A scris în numele colectivul de cadre didactice al Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” – Panciu doamna învățătoare, Dorina Pricop. (sursa: Liceul Tehnologic Panciu)
