marți, aprilie 23, 2024
AcasăActualitateDoliu la IPJ Vrancea

Doliu la IPJ Vrancea

*Dumnezeu i-a încredințat o nouă misiune…*

Copleșiți de fulgerătoarea veste, ne luăm rămas bun de la colegul nostru, comisar de poliție Șerban Tomiță. Din nefericire, la doar 49 de ani, în cursul serii trecute, inima lui a refuzat să mai bată. Șef al Secției 6 Poliție Rurală Nănești din anul 2016, a fost un polițist profesionist, un adevărat exemplu de înțelepciune și verticalitate dar și un exemplu de urmat în ceea ce privește pasiunea pentru munca de poliție. De-a lungul carierei de aproape 28 ani, colegul nostru și-a desfășurat activitatea în domeniul ordine publică, obținând doar calificative onorabile pentru întreaga sa carieră de polițist.Aducem pe această cale un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe. Rugăciunea noastră, a celor care i-am fost a doua familie, îi va călăuzi sufletul acolo unde, cu siguranță, îi va bucura pe cei din jurul său cu spiritul său vesel! Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

*Drum lin spre lumină, camarade!* (SURSA: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu