miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăComuna meaSLOBOZIA BRADULUIDoi tineri l-au înșelat la cântar pe un bărbat din Bacău care...

Doi tineri l-au înșelat la cântar pe un bărbat din Bacău care voia să cumpere struguri

La data de 05 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești au fost sesizați de un bărbat din județul Bacău, despre faptul că în data de 03 octombrie a.c., în timp ce se afla la piața de struguri amplasată pe raza localității Tâmboești, persoane necunoscute l-ar fi înșelat la cântar cu cantitatea de 1000 kg de struguri. În urma activităților specifice desfășurate cu operativitate de polițiști, au fost prinși în flagrant doi tineri în vârstă de 23, respectiv 26 de ani, ambii din comuna Slobozia Bradului, în timp ce încercau să îl înșele din nou, pe bărbatul din Bacău.

În fapt, cei doi s-au înțeles cu acesta să îi vândă 16 lădițe cu struguri, echivalentul a 1009 kg, dar întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea menționată, s-a procedat la recântărirea mărfii la cântarul amplasat la un punct de lucru al unei societăți comerciale din localitatea Popești, ocazie cu care s-a stabilit faptul că în cele 16 lădițe se afla cantitatea de 540 kg de struguri. În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. (IPJ Vrancea // foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu