luni, mai 6, 2024
AcasăSocietateDoi tineri arestați preventiv în Franța în dosarul furtului bicicletelor sportivilor italieni,...

Doi tineri arestați preventiv în Franța în dosarul furtului bicicletelor sportivilor italieni, găsite în Vrancea

Autoritățile judiciare din Franța au arestat preventiv un francez în vârstă de 18 ani şi un bosniac de 20 de ani, după furtul celor 22 de biciclete ale cicliştilor italieni în timpul Mondialului de ciclism pe pistă de la Roubaix. Cei doi tineri sunt cunoscuţi de poliţie pentru furturi multiple. Potrivit AFP, cei doi au fost arestați miercuri dimineaţă la Besançon (est), fiind suspectaţi de legături cu furtul celor 22 de biciclete ale echipei italiene de ciclism pe pistă în noaptea de 22 spre 23 octombrie în timpul Mondialului de la Rubaix, cu un prejudiciu estimat la 400.000 de euro. Bicicletele au ajuns în România: una a fost vândută, iar 21 au fost găsite în Vrancea. În timpul percheziţiilor efectuate la domicilii din oraşele Lille şi Lomme, a fost găsit ”ambalaj de hârtie cu sigla Federaţiei italiene de ciclism”, potrivit poliţiei judiciare franceze, care a adăugat că furtul s-a produs ”în timp ce bicicletele se aflau într-un camion tehnic parcat în parcarea hotelului unde echipa îşi stabilise baza după competiţia” de la Marcq-en-Baroeul, nu departe de Lille. Potrivit DIICOT, 4 indivizi sunt suspecți în dosarul furtului acestor biciclete de competiție. În urma perchezițiilor desfășurate săptămâna trecută în Vrancea, au fost identificate și ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 sustrase de pe teritoriul Franței, 8 ecrane interactive, un DVR, mai multe grame de haşiş şi suma de 13 850 lei şi 2800 euro.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu