sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăStiri InterneDoi șoferi, sub influența drogurilor pe drumurile din județ

Doi șoferi, sub influența drogurilor pe drumurile din județ

La data de 20 aprilie, ora 17:54, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat în trafic pe Drumul Național 2M, în afara municipiului Focșani, un autoturism condus de un bărbat, de 23 de ani, care a depășit limita de viteză pe sectorul de drum. Bărbatul a fost testat cu aparatul din dotare reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

La data de 21 aprilie, ora 22:20, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 56 de ani, din comuna Vulturu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2-E85 pe raza municipiului Focșani. Bărbatul a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu