joi, iulie 25, 2024
AcasăActualitateDoi bărbați s-au răsturnat cu ATV-ul în zona Lepșa

Doi bărbați s-au răsturnat cu ATV-ul în zona Lepșa

UPDATE       Către locul solicitării au fost direcționată o ambulanță SAJ de tip B2 și un echipaj SMURD, care au identificat victimele, le-au acordat îngrijiri medicale la locul solicitării și le-au transportat la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Vidra . Ulterior, pacienții au fost transportați de ambulanțele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Focșani. (sura: SAJ Vrancea)

Două persoane au necesitat asistență medicală în urma unei plimbări cu un ATV în zona Lepșa, din comuna Tulnici – pe drumul Lepșa-Funicular. Deoarece vehiculul s-a răsturnat într-o zonă abruptă, greu accesibilă, la marginea unui drum forestier. Cele două victime au fost aduse la echipajele de intervenție de către reprezentanții Salvamont Vrancea.
Paramedicii SMURD din cadrul Secției de Pompieri Vidra au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui bărbat, în vârstă de 41 de ani, iar un echipaj SAJ Vrancea a preluat un bărbat, în vârstă de 21 de ani, ambii cu politraumatisme și escoriatii. Victimele au fost transportate și predate la cea mai apropiată unitate spitalicească. (ISU Vrancea / foto: Salvamont Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu