sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPoliticaDispută PSD-PNL pentru premierea elevilor cu 10 la Bacalaureat

Dispută PSD-PNL pentru premierea elevilor cu 10 la Bacalaureat

Chiar în ziua în care s-au afişat rezultatele de la Bacalaureat, pe 4 iulie, fără să mai aştepte şi ce se întâmplă după contestaţii, principalele partide din Consiliul Local, respectiv consilierii din grupul majoritar PSD şi cei de la PNL, au încercat, fiecare, să fie grijulii cu performerii examenului de maturitate. Ei au iniţiat câte un proiect de hotărâre pentru recompensarea cu suma de 1.000 de lei a fiecăruia dintre cei opt absolvenți de nota 10.

Liberalii susțin că ei au fost primii care au făcut acest pas, inițiind un proiect de hotărâre privind alocarea de la bugetul local a sumei de 8.000 de lei, exact în acest scop. Ei spun că au mers să înregistreze proiectul la Primăria Focşani înainte de grupul consilierilor puterii. “Noi am depus acest proiect, pentru că ştiu că PSD-iștii au o reţinere în a premia performanţa. După ce l-am depus, a apărut un proiect exact la fel, al PSD. Ei se ocupă cu furtul proiectelor şi nu este prima dată când se întâmplă așa. Până la urmă nu contează cine face, dar este un gest de n-am cuvinte”, a precizat Nicu Tănase, liderul de grup al PNL Focşani.

Cel mai probabil, proiectul PSD va fi propus spre votul consilierilor la şedinţa de la sfârşitul acestei luni. Cei opt absolvenţi cu medii de 10, din Focșani, sunt Alina Andreea Ardeleanu, Andreea Dumitraşcu, Alina Mădălina Pavel, Raluca Elena Pleşa-Pătrăşcan, de la Colegiul Naţional Al. I. Cuza, şi Ştefania Frunză, Alexandra Iancu, Alina Teodora Măciucă, Bianca Elena Marin de la Colegiul Unirea.

Anul trecut a existat o dispută similară în Consiliul Local Focșani, tot cu privire la premierea performerilor Bacalaureatului. Atunci, doar un singur absolvent a reuşit această performanţă, iar liberalii au întocmit un proiect de hotărâre pentru premierea acestuia cu suma de 5.000 de lei. Grupul PSD nu a fost de acord cu această sumă, propunând 1.000 de lei, care a şi fost votată de aleşi.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu