luni, mai 13, 2024
spot_img
AcasăActualitateDeputat ucrainean: ”În această lume bolnavă a lui Putin, ar trebui să...

Deputat ucrainean: ”În această lume bolnavă a lui Putin, ar trebui să se refacă Uniunea Sovietică și Tratatul de la Varșovia”

Deputatul ucrainean Alexei Goncearenko a acordat un interviu în exclusivitate pentru PressHUB, în care a povestit ce a văzut în Bucea, Irpin și în alte zone de unde s-au retras trupele ruse, cum trăiește Ucraina după 24 februarie și cum poate fi învins regimul lui Putin. Acesta avertizează că dacă întreaga lume nu se va mobiliza pentru a opri Rusia acum, planurile ofensive ale lui Putin vor prinde contur nu doar în Odesa, Transnistria și Republica Moldova, dar și în țările fostului Tratat de la Varșovia – România, Polonia, Țările Baltice. Iar mijloacele prin care va face acest lucru ar putea depăși orice imaginație bolnavă, avertizează Alexei Goncearenko.

Deputatul ucrainean Alexei Goncearenko anunță că Rusia a instalat crematorii mobile în Mariupol pentru a ascunde urmele crimelor comise în orașul asediat și distrus aproape complet de trupele ruse. „După ecoul pe care le-au avut relatările despre genocidul din Bucea, conducerea de vârf a Rusiei a ordonat distrugerea oricăror probe ale crimelor comise în Mariupol”, scrie deputatul pe canalul său de Telegram. „În urmă cu o săptămână, scrie Goncearenko, estimări prudente vorbeau despre 5000 de morți. Dar având în vedere dimensiunea orașului (450 de mii de locuitori), distrugerile catastrofale, durata blocadei și rezistența acerbă, zeci de mii de civili din Mariupol ar putea cădea victime ocupanților”. 

”Eu nu văd semne că Putin ar intenționa să se oprească. Armata rusă a avut pierderi foarte mari la care nu s-a așteptat, ei nu s-au așteptat la o asemenea ripostă, au subapreciat armata ucraineană și au supraapreciat-o pe cea rusească – în care, teoretic, s-a investit mult, dar care a fost măcinată de corupție. Așa că eu mă aștept ca peste ceva timp, dar nu acum, ci mai târziu, va fi o de-escaladare, după care vor urma noi atacuri. Planurile lui Putin nu au dispărut nicăieri. Putin nu a dispărut nicăieri, el nu are nici 70 de ani și va conduce Rusia până la moarte. Nu știm când îi va veni moartea, tare am vrea mai repede. Dar poate fi vorba și despre încă 5-10 ani. Și în toți acești ani Rusia va fi o țară-agresor, care își va ataca vecinii – în primul rând Ucraina, dar nu numai. Sunt absolut convins că dacă ar fi reușit că avanseze către Odesa și să o ocupe, Putin ar fi ocupat imediat și Republica Moldova.”

”Din păcate însă, este foarte real scenariul în care peste câteva săptămâni sau luni se va stabili o linie a frontului. Nu cred că se va ajunge la pace, pentru că Putin nu are de gând să plece din Ucraina, iar noi niciodată nu vom recunoaște anexarea teritoriilor noastre. Iată de ce, cel mai probabil, peste un timp războiul ar putea reizbucni și cred că Odesa rămâne pentru Putin o prioritate. Cel puțin în această campanie, Odesa era al doilea oraș după Kiev ca importantă strategică – este cel mai mare oraș pe malul Mării Negre. Nu există un alt oraș-port la fel de mare. Ocuparea Odesei ar tăia accesul la mare pentru Ucraina și ar asigura ieșirea Rusiei către Transnistria, Republica Moldova și frontierele României. Acestea sunt obiectivele strategice ale lui Putin, obiective care nu au dispărut nicăieri.”

Alexei Goncearenko este membru al delegației Ucrainei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, deputat în Rada Supremă de la Kiev, membru al fracțiunii Solidaritatea Europeană (al fostului președinte Petro Poroșenko), grup parlamentar de opoziție față de partidul actualului președinte ucrainean, Volodimir Zelenski. În trecut, Goncearenko a fost adjunctul președintelui Consiliului regional Odesa. În 2014, când Rusia a organizat în Crimeea referendumul pentru anexare, Alexei Goncearenko a fost în peninsulă organizând public evenimente împotriva anexării. Acum, Goncearenko este prezent și relatează activ din zonele fierbinți din Ucraina pe pagina sa de Facebook, pe Twitter și Telegram. Acum câteva zile, Goncearenko a intrat împreună cu armata ucraineană în localitățile eliberate din apropierea Kievului din Bucea, Irpin, Gostomel și a relatat despre atrocitățile comise de armata rusă.

Interviul integral cu deputatul ucrainean poate fi citit pe PressHUB.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu