vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieDemersuri pentru înființarea Facultății de Educație Fizică și Sport la Focșani

Demersuri pentru înființarea Facultății de Educație Fizică și Sport la Focșani

Astăzi am început demersurile pentru înființarea la Focșani a unei filiale a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport (UNEFS) București. Astfel, am avut o primă întâlnire cu conducerea UNEFS, reprezentată de rectorul prof. univ. dr. Florin Pelin, prorectorul prof. univ. dr. Monica Iulia Stănescu și decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, prof. univ. dr. Alina Daniela Moanță.
Discuțiile la care au mai participat deputatul Ion Ștefan și antrenorul de tenis Răzvan Bucuroiu au fost extrem de interesante și aplicate, urmând ca în viitorul apropiat să găsim toate soluțiile concrete în ceea ce privește aplicarea planurilor pe care le avem.
Așadar, după deschiderea la Focșani a filialelor universităților din București, respectiv Iași, facem un nou pas pentru dezvoltarea și diversificarea învățământului superior în județul nostru, pentru tinerii care au astfel posibilitatea să urmeze studii universitare de educație fizică și sport la Focșani, fără să mai fie nevoie să se deplaseze la București, Bacău sau Galați. (SURSA: Cătălin Toma, preșdinte CJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu