marți, aprilie 23, 2024
AcasăComuna meaPAUNESTIDeconturi de la Ministerul Dezvoltării pentru lucrările realizate prin PNDL în 3...

Deconturi de la Ministerul Dezvoltării pentru lucrările realizate prin PNDL în 3 comune din Vrancea

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat, vineri, suma de 134.748.112,60 lei, în vederea decontării facturilor pentru 213 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Pentru etapa I, a fost plătită suma de 19.986.043,83 lei pentru 30 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, s-a virat suma de 114.762.068,77 lei pentru 183 de proiecte de investiții. ”Am plătit astăzi (n.r. vineri) facturile PNDL depuse în perioada 24-28 mai, urmând ca, până pe 20 iulie, să le plătim și pe cele depuse până în 15-17 iunie, iar cele care sosesc după această dată vor fi plătite în cursul lunii viitoare”, a precizat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

La această tranșă au intrat și 3 comune din Vrancea, cu o sumă totală decontată de aproape 1,5 milioane de lei, după cum urmează: Sihlea – 278.216,52 lei, Păunești – 989.588,51 lei, Vrâncioaia – 224.729,50 lei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu