miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăActualitateDecizie șoc. Curtea Constituțională a decis renumărarea tuturor voturilor de la primul...

Decizie șoc. Curtea Constituțională a decis renumărarea tuturor voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, plenul Curţii Constituţionale a examinat, joi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheş, şi, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României.

De asemenea, sursa citată arată că s-a dispus înaintarea către CCR a rezultatelor reverificării şi renumărării de către Biroul Electoral Central. Conform comunicatului, în aceeaşi şedinţă, Plenul Curţii Constituţionale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie, formulată de Sebastian-Constantin Popescu. Totodată, Curtea Constituţională a amânat pentru vineri discuţiile pe cererea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, şedinţa urmând să aibă loc la ora 14,00. (sursa: Agerpres)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu