Începând cu data de 1 august, aparatul de Rezonanță Magnetică (RMN) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani își reia activitatea, după finalizarea lucrărilor de reparație și repunere în funcțiune. După o perioadă îndelungată în care această investigație imagistică nu a putut fi realizată în cadrul spitalului, pacienții vor avea din nou acces la examinări RMN în unitatea medicală, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze către alte centre medicale.
Aparatul RMN s-a defectat la sfârșitul anului trecut, în urma unor avarii majore la componente esențiale – sursa de gradient, portul de antenă și sistemul de răcire. Remedierea acestor defecțiuni a presupus o intervenție tehnică complexă, precum și înlocuirea unor componente cu costuri ridicate, valoarea totală a reparațiilor ajungând la aproximativ 100.000 de euro.
În ciuda efortului financiar considerabil, au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru identificarea și asigurarea fondurilor necesare, având în vedere importanța funcționării unui aparat RMN într-un spital județean de urgență și rolul acestuia în asigurarea unui act medical de calitate „Am considerat că această reparație nu mai putea fi amânată. Rezolvarea ei a fost prioritară pentru mine de când am preluat mandatul. Vorbim despre o investigație imagistică esențială, care în foarte multe situații face diferența în stabilirea unui diagnostic rapid și corect și, implicit, în alegerea tratamentului adecvat. Deși costurile reparației au fost foarte ridicate, era obligatoriu să putem readuce aparatul RMN în stare de funcționare. Pacienții noștri aveau nevoie de acest echipament, iar responsabilitatea noastră a fost să le redăm accesul la această investigație, aici, în cadrul spitalului”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani.
Reluarea activității aparatului RMN reprezintă un pas important pentru creșterea capacității de diagnostic a spitalului și pentru reducerea timpului necesar stabilirii diagnosticului și inițierii tratamentului. Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani mulțumește tuturor pacienților pentru înțelegerea și răbdarea de care au dat dovadă în perioada în care aparatul nu a fost funcțional și îi asigură că va continua să acorde prioritate investițiilor în echipamente medicale, pentru îmbunătățirea permanentă a calității actului medical. (comunicat de presă, Spitalul Județean Focșani)
