marți, aprilie 23, 2024
AcasăAdministratieCursurile de apă din Vrancea intră la igienizare

Cursurile de apă din Vrancea intră la igienizare

În luna martie și în prima jumătate a lunii aprilie se va derula în Vrancea un program de acțiuni de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă. Totodată se va verifica modul de realizare și întreținere a șanțurilor și rigolelor în localitățile din județul Vrancea, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari. Controalele vor viza depozitele de deșeuri și de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă precum și în secțiunile de scurgere a podurilor și podețelor și modul în care au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale în localități.
“Comisia, alcătuită din reprezentați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, Comisariatului Județean Vrancea al Gărzii Naționale de Mediu, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și ai Gărzii Forestiere Focșani, va efectua verificările la nivelul localităților urmând a dispune măsuri de remediere în cazurile în care vor fi constatate deficiențe.
La finalul acțiunii va fi elaborat un document care va cuprinde concluziile tuturor verificărilor efectuate, document ce va fi înaintat spre avizare prefectului județului, în calitatea acestuia de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu