duminică, aprilie 28, 2024
AcasăActualitateCum vor lucra grefierii și personalul auxiliar din Tribunalul Vrancea pe durata...

Cum vor lucra grefierii și personalul auxiliar din Tribunalul Vrancea pe durata protestului național al grefierilor

Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Vrancea este abilitat să aducă la cunoștința publică formele de protest adoptate de către personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul acestei instanțe, pe perioadă nedeterminată. Astfel, conform celor transmise de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanței, începând cu data de 12 decembrie 2023:
– grefierii vor participa la ședințele de judecată sau, după caz, la activitățile de urmărire penală:
o pentru soluționarea cauzelor cu arestați în materie penală și în alte materii;
o pentru cauzele privind obligațiile de întreținere de orice fel;
o asigurarea dovezilor;
o soluționarea cererilor de ordonantă președențială;
o în alte cauze urgente ce sunt stabilite pe fiecare materie, potrivit legii, cele avute în vedere în perioada vacanţei judecătoreşti, precum și cele în care completul de judecată apreciază că soluţionarea cauzei este urgentă;
– activitatea de lucru cu publicul la compartimentele auxiliare ale instanței, în ceea ce privește primirea actelor de sesizare a instanței, înscrisurilor/cererilor/documentelor se va reduce la 2
ore, respectiv între orele 08.30 – 10.30 (ca modalitate alternativă, documentele pot fi trimise prin intermediul portalului https://registratura.rejust.ro/ , prin poștă, servicii de curierat şi fax)
– personalul auxiliar de specialitate și conex din instanță nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de
sărbătoare legală, cu excepția cauzelor urgente din materie penală;
– în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 personalul auxiliar de specialitate și conex va întrerupe activitatea în instanțe timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la ședințele de judecată considerate urgente, potrivit legii, și alte cauze urgente ce sunt stabilite pe fiecare materie, potrivit legii.

Facem precizarea că aceste forme de protest aparţin exclusiv personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Vrancea, nu şi magistraţilor din cadrul acestei instanţe. Recomandăm justiţiabililor, faţă de cele expuse mai sus, să participe la şedinţele de
judecată, în considerarea dreptului de acces la instanţă al tuturor cetăţenilor, iar măsurile în dosare vor fi dispuse de judecătorii cauzei în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare.
Orice alte modificări cu impact potenţial asupra activității de judecată vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. (sursa: Biroul de informare și relații publice al Tribunalului Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu