luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneCum se vor desfășura orele de pregătire la clasă, pentru elevii din...

Cum se vor desfășura orele de pregătire la clasă, pentru elevii din clasele terminale, din data de 2 iunie

Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății au aprobat o serie de măsuri pentru desfășurarea activităților de către persoanele care au acces în unitățile de învățământ, în condiții de siguranță, în contextul prevenirii și combaterii îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. Astfel, cele două ministere și instituțiile din subordinea acestora (inspectoratele școlare județene, direcțiile județene de sănătate publică ș.a.) au responsabilități specifice, în raport cu profilul propriu, în vederea desfășurării în condiții de siguranță a sesiunilor de pregătire a examenelor organizate pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a (2 – 12 iunie 2020).

Documentul publicat în Monitorul Oficial prevede că elevii cu boli cronice, aflați în grupele de risc, care locuiesc cu persoane cu diferite boli sau cu persoane peste 65 de ani nu mai au interzis la școală între 2 și 12 iunie, cum propunea, inițial, Institutul Național de Sănătate Publică, Documentul semnat de cele două ministere arată că responsabilitatea prezenței elevilor respectivi la cursurile de pregătire le aparține părinților. Însă, dacă un elev, un profesor, o persoană din aparatul auxiliar ar avea o temperatură care depășește 37°C, atunci persoana respectivă nu este lăsată să intre în școală. ”La intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37 °C) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pentru aga durata desfășurării activităților. (…) În situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea ta de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament”, se menționează în document.

Un medic (sau o asistentă) va fi la intrarea în școală în permanență, pe toată durata activităților educative. Totodată, un cadru didactic sau mai multe vor trebui să îi preia pe elevi de la poartă până în clasă, după care, la finalul orelor, să îi ducă din clasă până la poartă, potrivit procedurilor aprobate de cele două ministere. În incinta școlii, purtarea măștii de protecție este obligatorie. „Elevii vor fi însoțiți de către un cadru didactic de la accesul în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire. În sălile de clasă, activitățile se vor desfășura cu maximum 10 elevi, situați la circa 2 m distanță unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfășurării activităților din unitatea de învățământ”, se arată în documentul semnat de cele două ministere, pe care îl puteți studia AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu