joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportCum se vor desfășura activitățile sportive până pe 15 iunie

Cum se vor desfășura activitățile sportive până pe 15 iunie

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a adus, astăzi, câteva precizări referitoare la desfășurarea activităților sportive în a doua parte a stării de alertă. Ministrul a subliniat că sunt o serie de relaxări în plus față de primele două săptămâni (15-31 mai), când a fost prima etapă de relaxare în domeniul sportului. Deschiderea către activitățile sportive este la toate categoriile de vârstă, copii juniori, seniori, putându-se organiza și competiţii sportive, în anumite condiţii, conform ordinului comun al miniștrilor Sănătății și, respectiv, Tineretului și Sportului. ”Ordinul reglementează activitatea sportivilor de performanţă, adică a tuturor sportivilor legitimaţi la un club, de la cei mai mici la cei mai mari. Se pot deschide, aşadar, competiţiile în aer liber pentru sporturi individuale, se pot redeschide în aer liber competiţiile la acele sporturi de echipă, după condiţiile menţionate în ordin, adică la orice fel de competiţie care se doreşte a fi reluată este nevoie de acea informare prealabilă din partea clubului sau a federaţiei organizatoare către MTS. Avem solicitări în acest sens din partea unor federaţii şi organizatori de competiţii deja. Fotbalul a solicitat reluarea la 13 iunie. Sunt permise reluarea antrenamentelor individuale şi la sporturile de sală, nu la competiţiile indoor, ci antrenamentele individuale. (…) Se pot relua antrenamentele şi competiţiile la sporturile în bazin, pentru sportivi, pentru cei legitimaţi, de la cei mai mici la cei mai mari. În continuare, rămâne regula fără spectatori la toate nivelurile şi competiţiile”, a explicat ministrul Ionuț Stroe, în cadrul unei conferințe de presă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu