sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăOpiniiCum a ajuns ENET Focșani gaura neagră a bugetului orașului în ultimii...

Cum a ajuns ENET Focșani gaura neagră a bugetului orașului în ultimii 33 de ani

Situația în care se află focșănenii și copiii lor, care îndură frigul în case, în școli și grădinițe, nu este una de ieri, de azi. Proasta gestionare a mastodontului numit ENET SA – furnizorul de căldură al municipalității – a dus la nenumărate sincope de-a lungul timpului, în final ducând, inevitabil, la falimentul societății.

ENET se află în insolvenţă din anul 2020, când a fost angajat un administrator special cu probleme penale, trimis în judecată într-un dosar instrumentat de DNA – Cristina Costin. Societatea mai are puţin peste 10.000 de clienţi, din cei 30.000 după 1989, când tot oraşul era încălzit.

Cei mai mulţi abonați au plecat din sistemul centralizat după anul 2000, când, în fiecare an, apa caldă se întrerupea pe timpul verii. În ciuda investiţiilor de zeci de milioane de euro făcute în centrala termică (inclusiv motoare Rolls Royce anunțate cu mare fast), bani atraşi din fonduri europene, situaţia nu s-a stabilizat, în ultimii ani continuând în forţă debranşările. În 2018, peste 500 de clienţi au ales confortul unei centrale termice de apartament, cu costuri mult mai mici, în 2019 numărul celor care au renunţat la apa „călâie” dată de ENET, livrată după jumătate de oră de stat cu robinetul deschis, a fost de 800, iar tendinţa este de creştere. La un moment dat, fostul manager, Manole Merchea, angajat cu un salariu uriaș să salveze societatea de la moarte, a încercat să interzică debranșarea, lucru total ilegal și neconstituțional – fiecare consumator având dreptul să aleagă dacă mai stă sau nu branșat la o societate falimentară.

În 2022, societatea a primit o amendă record – 4,3 milioane de euro – de la Uniunea Europeană, pentru pentru neachitarea contravalorii certificatelor de CO2. “Până pe 30 aprilie 2022, Enet trebuia să depună certificatele de bioxid de carbon. Orice mare poluator trebuie să depună aceste certificate care s-au dus la nişte preţuri aberante. Certificatele sunt nişte taxe care se plătesc pentru poluare. La fiecare tonă de bioxid de carbon emis în atmosferă avem un certificat. Banii aceştia după certificat se duc în proiectele care vizează proiectele de decarbonizare, de protecţie a mediului. În felul acesta, Uniunea Europeană îşi adună bani pentru a susţine aceste investiţii, care vin pe urmă sub formă de proiecte de finanţare. Amenda este de 100 de euro pe fiecare certificat şi sunt 43.000 de certificate. Nu le putem plăti pentru că suma este enormă”, spunea atunci Manole Merchea, fostul manager al SC ENET SA Focșani.

Recent, primarul orașului, Cristi Misăilă, a înființat o altă societate, plină de sinecuri pentru PSD, care se presupune că ar trebui să ofere o soluție viabilă la criza care pare că nu se mai termină, de la Revoluție și până în prezent.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu