luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneCultivatorii de legume în spații protejate mai au câteva zile pentru depunerea...

Cultivatorii de legume în spații protejate mai au câteva zile pentru depunerea cererilor pentru ajutorul de minimis

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor că, până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2021. Până astăzi, 14 iulie 2021, au fost depuse 7.148 cereri pentru o suprafaţă totală de 778,93 hectare. Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021 pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, respectiv:
– Ardei gras şi/sau ardei lung;
– Castraveţi;
– Tomate;
– Vinete.

Cererile de înscriere în Program, însoţite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice, fax, poştă sau e-mail la centrul judeţean / local / al municipiului Bucureşti unde solicitantul a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul / sediul social sau în cadrul unităţii administrativ teritoriale unde are suprafaţa cultivată cea mai mare. Beneficiarii sunt:
a) producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în temeiul Legii nr.145/2014, valabil pana la 31 decembrie 2021;
b) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;
c) producătorii agricoli persoane juridice.

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/ beneficiar este de 2.000 euro şi se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020. Mai multe informaţii referitoare la accesarea măsurii privind susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii – tip şi legislaţia, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la secţiunea
http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/legume-in-spatii-protejate-20211624359084 (sursa: APIA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu