vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneCSM condamnă declarațiile politicienilor de la putere referitoare la decizia judecătorilor în...

CSM condamnă declarațiile politicienilor de la putere referitoare la decizia judecătorilor în dosarul lui Liviu Dragnea

Având în vedere lansarea, preluarea şi amplificarea în spaţiul public, prin intermediul mass media, a unor afirmaţii, declaraţii şi mesaje cu privire la activitatea instituţiilor judiciare, provenite din zona reprezentanţilor clasei politice,                                                        Considerând că acestea pot fi de natură să afecteze independenţa şi credibilitatea justiţiei,       Secţia pentru judecători apreciază că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se conturează imaginea unui sistem judiciar care nu este independent şi, respectiv,  a unor judecători care îşi desfăşoară în mod discreţionar activitatea, la comandă politică, cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor civile ale cetăţenilor, conduită apreciată ca fiind abuzivă din perspectiva interpretării deciziilor instanţei de contencios constituţional sau a modului de adoptare a unei decizii penale, reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România. Respectând dreptul la opinie al tuturor cetăţenilor, având în vedere şi stadiul procesual al cauzei mediatizate şi fără a aduce atingere libertăţii de exprimare a oricărei persoane sau a presei, Secţia pentru judecători invită, deopotrivă, reprezentanţii autorităţilor statului, ai formaţiunilor politice,  instituţiile de presă şisocietatea civilă, la o abordare echilibrată şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziţiei democratice şi a echilibrului între puteri, în concordanţă cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme şi loiale între instituţii, al independenţei justiţiei şi cu efectiva respectare a limitelor dreptului la liberă exprimare.                                                                                                                Consiliul Superior al Magistraturii, prin Secţia pentru judecători, asigură, şi cu această ocazie, opinia publică asupra asumării unor reacţii publice ferme, atât în ceea ce priveşte apărarea independenţei sistemului judiciar, cât şi referitor la luarea unor măsuri ce implică responsabilizarea întregului corp al magistraţilor.

 Sursa: Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu