duminică, mai 5, 2024
AcasăSocietateCorpul European de Solidaritate susține proiectul „c@rte în sate”

Corpul European de Solidaritate susține proiectul „c@rte în sate”

Asociația “Eu, tu și ei” Focșani vine cu o veste bună de Ziua Națională a Lecturii: proiectul cultural și de literație „c@rte în sate” va fi sprijinit pe parcursul anului 2022 de către Corpul European de Solidaritate, pe componenta Proiecte voluntariat, cu suma de 6.888 de euro. Cinci tineri voluntari din echipa c@rte în sate, Teodora Mirică, Bianca Rusu, Diana Savin, Cristina Pandele și Violeta Noapteș, și-au dat mână cu mână pentru a facilita accesul la carte și lectură pentru un număr de peste 200 de copiii din sate dezavantajate, unde nu există biblioteci funcționale și nici alte oportunități extrașcolare. Este un exemplu că proiectul c@rte în sate crește și rodește prin intermediul voluntarilor care cred în exemplul personal și puterea Educației. „De ce vrem noi, ca voluntari, să continuăm cu acest proiect? Pentru că acesta a căpătat un fel de autonomie: prin oamenii care îl iubesc, prin copiii care îl așteaptă pe Cărțilă, spiritul cărților de povești, cu nerăbdare în fiecare vară și nu numai, în satele lor. Și mai ales pentru că dobândirea timpurie a premiselor citirii și scrierii este o condiție esențială pentru dezvoltarea ulterioară a competențelor cheie în procesul de învățare. Proiectul c@rte în sate este șansa copiilor din satele uitate de a se dezvolta, de a interacționa cu tineri educați și creativi din orașe și sate care le devin modele și de a avea curajul să-și asume propria poveste de viață, una cu perspective mai bune pentru viitor. Pentru noi, Echipa lui Cărțilă, proiectul acesta este important tocmai datorită rezultatelor impresionante pe care le obține, datorită zâmbetelor și îmbrățișărilor copiilor la finalul atelierelor de povești, datorită lecțiilor de viață pe care ni le oferă. Tot c@rte în sate ne-a învățat să apreciem, să ne bucurăm, să dăruim și să credem că se poate. Ne-a demonstrat că avem puterea să schimbăm lumea din jur în bine. Știm că acest proiect este soluția unor probleme acute cu care se confruntă comunitatea noastră, una dintre cele mai importante fiind rata mare a analfabetismului funcțional. De aceea, suntem determinați să ajungem în cât mai multe comunități cu Caravana lecturii.”, spun tinerii din grupul de inițiativă coordonat de Teodora Mirică, elevă la Colegiul Național „Unirea” Focșani și voluntar c@rte în sate. Echipa beneficiază de sprijin logistic și financiar din partea Asociației „Eu, tu și ei”, având-o ca mentor pe pe Silvia Nichita, fondatoarea programului c@rte în sate. Caravana lecturii va ajunge în zece comunități rurale pentru a lucra în special cu copiii care au dificultăți de citire.

Săptâmâna lecturii pe pagina c@rte în sate

În cadrul acestei colaborări se anunță evenimente speciale. Primul a avut loc pe 15 ianuarie 2022, cu ocazia zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Naționale. 98 de glasuri  de toate vârstele s-au unit cu emoție și entuziasm reușind să ducă la bun sfârșit un exercițiu cultural unic: recitarea poeziei „Luceafărul”, înregistrare disponibilă pe conturile c@rte în sate de pe Facebook și  Instagram. Vom continua să celebrăm cultura scrisă de Ziua Națională a Lecturii, marcată pe 15 februarie începând din acest an. Pentru că ne place să mergem în sate, voluntarii povestași vor petrece Ziua Lecturii alături de copiii de la Școala Gimnazială din comuna Nistorești. “Satul meu, chiar dacă este foarte frumos și plin de copii, nu are o bibliotecă. Mulți copii și-au pierdut pasiunea pentru citit sau poate nici nu au descoperit-o, pentru că nu au avut parte de cărți noi, iar astfel s-au îndepărtat de cărți ca o oaie de turmă”, ne-a scris Elena, o fetiță din acest sat. În comuna de la poalele munților Vrancei vom organiza marți o activitate de lectură în colaborare cu „Echipa Românașilor” de la Școala “Oana Diana Renea Focșani, coordonată de profesoara Ionelia Burghelea, iar special pentru copiii care iubesc cititul vom face o donație de carte.

Și pentru că Ziua lecturii trebuie să fie în fiecare zi, perioada 15-22 februarie a fost declarată Săptămâna Lecturii de către echipa c@rte în sate, ocazie cu care promovăm cititul cu voce tare cu ajutorul unor oameni ai cărții. Alec Blenche, Daniel Cristea Enache, Bianca Mereuță, Simona Popescu sau Irene Postolache au acceptat provocarea de a lectura pentru prietenii lui Cărțilă din propriile cărți sau din lucrări care i-au format ca cititori. Toți aceștia, alături de voluntari și susținători, vor putea fi urmăriți pe pagina de Facebook c@rte în sate (https://www.facebook.com/CarteInSate). (sursa: Asociația ”Eu, tu și ei” Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu