sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitateCoronavirus, Vrancea, situația la zi: 1.400 persoane infectate, 769 vindecate, 4...

Coronavirus, Vrancea, situația la zi: 1.400 persoane infectate, 769 vindecate, 4 la ATI, 78 decese

În județul  Vrancea, în data de 21 iulie 2020, sunt zero persoane în carantină și izolare după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei. În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 99 de pacienți, dintre care patru la secția ATI, doi la Focșani și doi la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 769, iar a persoanelor decedate la 78. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 10459 de teste, fiind depistate 1400 de persoane pozitive. Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.

Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:

ISU Vrancea a executat 15 misiuni cu 44 pompieri și 9 mijloace auto, astfel:          

– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și  suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;

1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;

2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP, pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU;

1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM, pentru transportul a două persoane suspecte COVID-19 de la Secția Boli Infecțioase Focșani la Spital Suport Covid Adjud;

1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM, pentru transportul a unei persoane suspecte COVID-19 de la Secția Boli Infecțioase Focșani la Spital Suport Covid Adjud;

1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM, pentru transportul a unei persoane confirmată COVID-19 de Secția Chirurgie Focșani la Spital Suport Covid Adjud;

– 4 misiuni cu 4 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19.

– 4 alte misiuni

IJJ Vrancea  a efectuat 43 misiuni cu 67 jandarmi și  16 mijloace auto, astfel:

– 5 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2;

– 29 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşului Mărăşeşti, pol. oraşului Odobeşti, pol. rurală Gugeşti, pol. rurală Coteşti, pol. rurală Goleşti, pol. rurală Tulnici,  pol. rurală Vidra, pol. rurală Năneşti );

– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;

– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;

– 2 misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele montane şi staţiunile turistice;

– 1 misiune cercetare – documentare;

– 1 altă misiune.

IPJ Vrancea  a efectuat 45 misiuni cu  216 cadre și  66 mijloace auto, astfel: 

– 10 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;

–  2 misiuni de depistare/reținere persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină;

– 33 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;

Alte structuri

DSP Vrancea a efectuat  10  misiuni cu  participarea unui  numar de 20 cadre  medicale și 2 mijloace auto, astfel:

1 misiune cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea , centralizarea si raportarea datelor privind persoanele testate COVID , internate, decedate, vindecate;

1 misiune cu 4 cadre medicale  pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;

1 misiune cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;

 – 2 misiuni cu 3 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in  contact direct cu persoane COVID pozitive;

2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;

1 misiune cu 1 cadru medical pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte covid;

2 misiuni cu 4 cadre medicale și 2 mijloace de transport pentru recoltare probe biologice.

  1. MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:

– 2 misiuni cu 2 militari pentru  asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea.

– 2 misiuni cu 3 militari pentru  asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langaTribunalul Vn.

– 1 misiune cu 1 militar pentru  asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langa JudecatoriaVn.

– 2 misiuni cu 2 militari pentru  asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN.

– 2 misiuni cu 2 militari pentru  asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN.

Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. (Prefectura Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu