Corneliu Coposu, după 20 de ani – ”Cine uită trecutul, merită să-l repete”

0
Pe 11 noiembrie se împlinesc  20 de ani de la moartea Seniorului. Mulți dintre români nu au înțeles (și nu înțeleg nici acum) de ce liderul PNȚCD Corneliu Coposu primise acest supranume – Seniorul. Corneliu Coposu a fost un simbol pentru tot ceea ce a însemnat moștenirea politică interbelică a României. Seniorul a încercat să facă o trecere de la perioada Maniu-Brătianu-Mihalache-Madgearu-Titulescu-Ionescu&comp la cea modernă, europeană, post-comunistă, măcinată de confuzii, extremisme și manipulări. Se pare că Seniorul și-a dat seama cu mult înaintea noastră că România o ia pe o cale greșită încă din tumultosul an 1990. Coposu a văzut – în timp ce marea masă a românilor era oarbă (simbolistic pentru istorie, primele alegeri post-decembriste au fost pe 20 mai 1990, Duminica Orbului) – că Iliescu și gașca lui majoritar kaghebistă acaparaseră toată sfera de putere. Dacă este reală afirmația fostului său șef de cabinet, Ionuț Gherasim, putem spune că Seniorul a fost un profet, neînțeles de semenii săi. ”Blestemul României va fi ca peste 20-25 de ani să fie condusă de același FSN, și pe stânga și pe dreapta eșichierului politic”, ar fi spus Corneliu Coposu în aprilie 1990. O sinteză scurtă, perfect adevărată.
Fără a-l idealiza, Corneliu Coposu poate reprezenta un model pentru politicienii români. Dacă cei ”feseniști” sau ”fesenizați” nu se mai pot schimba, măcar cei tineri, care nu s-au dedat practicilor dâmbovițene, care nu s-au înfruptat cu lăcomie din banii publici, care nu urmăresc sinecuri și avantaje pentru sine și buzunarele proprii, care citesc, gândesc, muncesc și vor ”o țară ca afară” pot demonstra că moralitatea și politica sunt compatibile. Un alt principiu al lui Corneliu Coposu. Cred că românii care au ieșit pe străzi și au demonstrat în mod sincer în ultima săptămână au ce învăța din moștenirea politică și spirituală a lui Corneliu Coposu.
A fost deținut politic, batjocorit, umilit. I s-au furat tinerețea, dreptul la dragoste, la familie, la o carieră strălucită, la o viață decentă. Din decembrie 1989 a început să spere. S-a implicat, a renăscut PNȚCD-ul, s-a aruncat în groapa cu lei neocomuniști. A avut, iarăși, de îndurat umilințe din partea semenilor. ”S-a demascat!”, anunța, cu zâmbetul până la urechi, în timpul manifestațiilor muncitorești dirijate de FSN în 1990, premierul de atunci Petre Roman, fiul unor kominterniști de frunte Nu s-a lăsat doborât, nu a acceptat compromisuri, aranjamente și avantaje personale. A fost o enigmă pentru majoritatea românilor. ”Re-evaluat” după moartea sa, din 11 noiembrie 1995.
Pentru cei care își doresc o reformă reală a societății românești și manifestează pe străzi în această perioadă am căutat prin arhivă și le transmit (dar nu numai lor) câteva din crezurile Seniorului.
-”Dezinteresul meu legat de onorurile și demnitățile publice și față de acumularea de avere îmi dă o independență care mă face să fiu foarte obiectiv în raporturile cu oamenii. Aș fi putut să mă așez pe o adunare de bani, am avut condiții, dar nu m-au interesat.”
-”Dreptul de a face ce vrei între hotarele legii, fără constrângere din afară sau de a nu face ceea ce este contrar convingerilor tale se cheamă libertate.”
-”Mi-am făcut un examen de conștiință. Am trecut în revistă toate suferințele și mizeriile prin care am trecut de-a lungul pușcăriilor, a anilor de detenție, a persecuțiilor post-penitenciare. Dacă ar fi să aleg, aș opta pentru același destin. Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte.”
-”Nu poate exista o politică veritabilă fără consecvență și moralitate.”
-”Deceniile de comunism au făcut mai mult rău României decât au provocat cele două războaie mondiale la un loc, întrucât acestea nu i-au denaturat spiritualitatea.”
-”Religia creștină este întemeiată pe dragoste. Din păcate, reprezintă virtutea cel mai puțin practicată de români.”
-”Cine uită trecutul, merită să-l repete.”
-”La noi se confundă noțiunea de a nu face politică cu noțiunea de a nu face parte dintr-un partid. Nu trebuie să faci parte dintr-un partid ca să faci politică.”
-”În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa și dacă ea este îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariția mea nu mai e semnificativă.”
Dacă nu cer prea mult, eu le-aș propune celor care aprind o lumânare, în aceste zile, pentru sufletele tinerilor morți în tragedia din clubul Colectiv, să țină un moment de reculegere și în memoria lui Corneliu Coposu.