vineri, aprilie 19, 2024
AcasăComuna meaTAMBOESTICopiii din Tâmboești, câștigătorii etapei eparhiale a Concursului „Biserica – familia românilor...

Copiii din Tâmboești, câștigătorii etapei eparhiale a Concursului „Biserica – familia românilor de pretutindeni”

Joi, 6 mai 2021, la Ceainăria Culturală din municipiul Buzău, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic Biserica – familia românilor de pretutindeni, organizat de Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, în contextul Anului omagial al pastorației românilor din afara României. La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de pr. Dragoș-Mihail Olteanu – consilier eparhial la Sectorul Cultural-educațional, și pr. Dan Necula – inspector de specialitate la Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul.

Concursul a reunit peste 500 de copii, proveniți din grupurile catehetice ale celor 50 de parohii participante. Primele trei echipe clasate la nivelul celor șapte protoierii s-au calificat la faza eparhială a acestui proiect național. În urma evaluării miniproiectelor, alcătuite de copii, sub coordonarea preoților, a profesorilor de Religie și de alte discipline, comisia de jurizare a stabilit următorii câștigători: grupul catehetic al Parohiei Tâmboești (Protoieria Focșani II) –premiul I; grupul catehetic al Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva din Râmnicu Sărat (Protoieria Râmnicu Sărat) – premiul al II-lea; grupul catehetic al Parohiei Valea Teancului – Zorești (Protoieria Buzău I) – premiul al III-lea; grupurile catehetice ale Parohiilor Lanurile  (Protoieria Râmnicu Sărat) și Broșteni I (Protoieria Focșani I) – mențiune. Premierea câștigătorilor a fost făcută de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care le-a oferit diplome, icoane, metanii, cărți de rugăciune și cărți religioase. De asemenea, Ierarhul a adresat un cuvânt de binecuvântare și de felicitare tuturor celor implicați în concurs: copii, preoți și cadre didactice.

Concursul Național Catehetic Biserica – familia românilor de pretutindeni și-a propus să contribuie la crearea unor legături sau înfrățirea între comunitățile din țară și cele din diaspora, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața comunității. Competiția a constat în realizarea unui proiect de comunicare și schimb de experiențe și trăiri prin imagini, sunet și film de către copii, sub îndrumarea preotului și a profesorilor. Proiectul alcătuit de fiecare grup catehetic a avut un caracter cultural, însă a fost direcționat și către acțiuni filantropice sau de caritate. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu