vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaControversatul proiect prin care Dîncu vrea să ajute clubul Steaua. Ce caută...

Controversatul proiect prin care Dîncu vrea să ajute clubul Steaua. Ce caută Romtehnica în ecuație

Parlamentarii și Guvernul nu știu cum să mai arunce cu banii publici pe fereastră. Banii nu sunt o problemă atunci când nu-i dai de la tine, ci de la contribuabili. Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, este inițiatorul unui proiect de lege cel puțin controversate, deoarece ridică suspiciuni că ar fi fost gândit cu dedicație, în condițiile în care ele presupun alocarea unor fonduri bugetare a căror dimensiune este necunoscută.

Vasile Dîncu propune modificarea Legii Sportului în procedură de urgență, astfel încât să dea dreptul fiecărui minister, primărie, consiliu județean sau a unei alte instituții de stat nu doar să direcționeze banii din taxele și impozitele cetățenilor spre echipe de fotbal, dar acestea să și activeze la nivel profesionist. Vasile Dâncu spune că nu e o întoarcere în comunism, când se duelau echipele Ministerelor de Interne și de Apărare, ci o  normalitate.

Modificarea propusă de Vasile Dîncu la Legea educației fizice și sportului pare a fi cu dedicație pentru promovarea în prima ligă a echipei de fotbal CSA Steaua, din sezonul 2023 – 2024, după cum spun pe șleau mai mulți oameni din fotbal. CSA Steaua nu poate face asta deocamdată, decât dacă își schimbă forma de organizare.

Pe 24 octombrie 2022, Vasile Dîncu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Apărării, iar în aceeași zi a fost publicată şi modificarea regulamentului clubului Steaua prin care se permite asocierea cu persoane juridice, publice sau private.

„Eu am dat un ordin de ministru, care s-a întâmplat să fie promovat la final, dar eu l-am făcut mai demult. A fost promovat în ultima zi, dacă nu mă înşel, în Monitorul Oficial, care permite clubului Steaua să facă asociere cu entităţi private sau cu entităţi care sunt din zona ministerului. Entităţi precum Romtehnica. Şi să creeze o societate în care să aibă dreptul să… Au dreptul, pentru că aşa nu mai e club departamental şi pot deja, există acel ordin, ei pot să facă aceste lucru”,a declarat Vasile Dîncu la Prima News.

Articolul complet pe acest subiect îl puteți citi pe PRESShub. (foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu