miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăStiri InterneControversatul judecător Netejoru se retrage la o pensie de 6.500 de euro...

Controversatul judecător Netejoru se retrage la o pensie de 6.500 de euro pe lună

Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat pensionarea lui Lucian Netejoru, șeful Inspecției judiciare (IJ). Netejoru va pleca la pensie începând cu data de 1 iulie și va încasa o pensie de 6500 de euro pe lună. Potrivit ordinii de zi soluționate, Lucian Netejoru va pleca din magistratură alături de alți 12 colegi judecători. Anul trecut, Netejoru avea un salariu la IJ de 26.000 de lei pe lună net. Având în vedere că pensia magistraților este în cuantum de 80% din salariu brut din ultima lună de activitate, rezultă că acesta va încasa o pensie de aproximativ 32.000 de lei net pe lună, adică 6.500 de euro.

De-a lungul celor două mandate Netejoru s-a remarcat printr-o serie de decizii controversate, cum ar fi cercetări disciplinare deschise în urma unor sesizări dubioase și a schimbat inspectori care dădeau soluții care nu erau pe placul conducerii. Acuzat de plagiat în teza de doctorat, cariera lui Netejoru a continuat fără piedici. Sub conducerea lui Lucian Netejoru, Inspecția Judiciară a deschis nenumărate acțiuni disciplinare împotriva procurorilor care au instrumentat dosare grele. Cel mai proeminent client al IJ a fost ex-șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Netejoru a întocmit acțiuni disciplinare și împotriva unor judecători care au criticat abuzurile PSD de pe vremea lui Liviu Dragnea. A fost cazul judecătoarei de la Bihor, Crina Muntean, sau al judecătorului Cristi Danileț.

Articolul complet îl puteți citi pe PressHUB.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu