joi, mai 2, 2024
AcasăStiri InterneControale ANSVSA în magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe, pensiuni etc,...

Controale ANSVSA în magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe, pensiuni etc, încheiate cu amenzi, confiscări, suspendarea activității

În perioada 15 – 20.04.2022, echipe de inspectori ANSVSA au efectuat, la nivel național, controale oficiale privind modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în 3.947 de obiective din sectorul alimentar (carmangerii, măcelării, pescării, unităţi de alimentaţie publică de tip pizzerii, cantine, unităţi de catering, restaurante care livrează hrană preparată consumatorilor finali în sistem de livrare la comandă, cofetării, patiserii, hipermarketuri/ supermarketuri, depozite alimentare, pensiuni turistice, pieţe agroalimentare, centre prelucrare lapte, integrate în cadrul exploataţiei). Deficienţele constatate de inspectorii Autorității, în urma controalelor efectuate, au fost sancţionate prin:

– aplicarea a 247 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 1.428.409 de lei;

– emiterea a 6 ordonanțe privind suspendarea temporară a activității.

De asemenea, au fost aplicate măsuri de reținere oficială și au fost dirijate către unități de neutralizare 1.021 de kg de produse alimentare, care nu respectau normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor. Dintre neconformităţile constatate și sancţionate, pot fi menţionate următoarele:

– desfăşurarea activităţilor în spaţii/unităţi neînregistrate sanitar veterinar;

– deficienţe referitoare la demonstrarea trasabilităţii produselor alimentare;

– etichetare necorespunzătoare;

– lipsa implementării corespunzătoare a programului de autocontrol;

– lipsa monitorizării temperaturii în depozit;

– utilizarea unor mijloace de transport neautorizate pentru transportul alimentelor;

– deficienţe privind elaborarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP.

În data de 19.04.2022, conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a dispus efectuarea unei acțiuni de control fulger la nivel național în unitățile de alimentație publică din marile centre comerciale. Au fost verificate 326 de unități, dintre care 324 de unități de alimentație publică și 2 unități tip supermarket/hipermarket, în vederea asigurării condițiilor de igienă în care sunt recepționate, depozitate, preparate și valorificate diverse sortimente de produse alimentare și preparate culinare destinate consumului uman. În urma controalelor au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 725.800 de lei. Totodată a fost confiscată cantitatea de 210 kg de produse de origine animală.

Controalele ANSVSA cu această tematică sunt în desfășurare, urmând ca rezultatul final al acestor acțiuni să fie prezentat într-o comunicare ulterioară. ANSVSA recomandă tuturor consumatorilor ca achiziționarea produselor alimentare pentru Sărbătorile Pascale să fie făcută numai din unităţi sau spaţii aflate sub control sanitar veterinar. (sursa: ANSVSA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu