duminică, mai 19, 2024
AcasăStiri InterneConsultare publică pe marginea înscrierii copiilor în învățământul primar

Consultare publică pe marginea înscrierii copiilor în învățământul primar

Ministerul Educației și Cercetării a lansat ieri, 4 februarie 2020, în consultare publică, metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021. Principalele noutăți incluse în proiectul de metodologie vizează constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum și soluționarea situațiilor excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie.

Astfel, constituirea formațiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, procedură care să asigure transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune. De asemenea, situațiile excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate și soluționate de Comisiile județene/Comisia municipiului București, în baza unor proceduri proprii.

Propunerile, observațiile și sugestiile pe marginea proiectului de metodologie propus de Ministerul Educației și Cercetării pot fi trimise pe adresa de e-mail  inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, până în data de 14 februarie 2020. (comunicat Ministerul Educației și Cercetării)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu