luni, aprilie 29, 2024
AcasăActualitateConsilierii de probațiune din Vrancea au intrat în grevă generală

Consilierii de probațiune din Vrancea au intrat în grevă generală

Consilierii de probațiune din Vrancea, din București și din alte 6 județe au intrat, de astăzi, în grevă generală. Principalele lor revendicări sunt de natură salarială. „Consilierii de probaţiune protestează astfel faţă de nerezolvarea problemelor de natură salarială pe care le-au semnalat în ultimii ani către conducerea Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP), respectiv a Ministerului Justiţiei (MJ), şi care s-au acumulat în timp, culminând cu calculul incorect al salariilor tuturor angajaţilor din sistemul de probaţiune începând cu luna ianuarie 2018, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi cadru de salarizare unitară în sistemul bugetar. La nivel declarativ, responsabilii din DNP şi MJ au recunoscut toate problemele semnalate de consilierii de probaţiune, dar până în prezent nu au luat măsuri pentru soluţionarea acestora. Numeroasele încercări ale angajaţilor de a obţine rezolvarea acestor probleme pe calea dialogului au eşuat şi au condus în cele din urmă la decizia acestora de a intra în grevă”, se spune într-un comunicat al consilierilor de probaţiune din Capitală.                                   Aceștia solicită, în mod concret, următoarele: calcularea corectă a salariilor conform formulei de calcul stabilită de Legea cadru de salarizare unitară în sectorul bugetar şi confirmată de Ministerul Muncii; plata efectivă a sumelor de bani rezultate din calcularea incorectă a salariilor, în baza unei formule de calcul eronate, din luna ianuarie 2018 până în prezent; elaborarea şi emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei (OMJ) comun şi calcularea imediată a salariului având la bază Valoarea de Referinţă Sectorială (VRS) de 463,5 lei, conform adresei emise de ministrul Justiţiei în luna mai 2018, în vederea emiterii OMJ individuale cu VRS 463,5 lei; plata efectivă a drepturilor salariale în conformitate cu OMJ individuale; aducerea la îndeplinire a OMJ 542/05.02.2018 prin plata efectivă a drepturilor salariale restante pentru perioada decembrie 2016 – noiembrie 2017; punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în favoarea consilierilor de probaţiune.                              În următoarele zile, vor intra în grevă generală și consilierii de probațiune din alte 12 județe. Pe perioada grevei generale, consilierii de probațiune asigură serviciile esenţiale aflate în sarcina lor, reprezentând cel puţin o treime din activitatea normală.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu