sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăComuna meaSURAIAConfirmare: asfalt mai îngust decât în proiect, turnat pe praf și pământ...

Confirmare: asfalt mai îngust decât în proiect, turnat pe praf și pământ la Suraia. Raportul Ministerului Lucrărilor Publice ar putea fi urmat de un dosar penal

Probleme găsite de echipa de control a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației la investițiile derulate prin PNDL în comuna Suraia. Așa cum ați putut citi și pe Vrancea24, asfaltarea unor drumuri de interes local de pe raza comunei Suraia a ridicat multe semne de întrebare cu privire la calitatea lucrărilor și la respectarea parametrilor tehnici. În primul rând, acuzațiile localnicilor privind stratul de ”pufar” pe care s-a turnat asfaltul s-a confirmat. Reprezentanții MLPDA au constatat că stratul de piatră spartă are în componența sa un procent considerabil de parte fină praf/nisip, pământ, denumit în mediul local ”PUFĂR”, deși, conform proiectului tehnic de execuție, acesta trebuia alcătuit în integralitate din piatră spartă concasată de balastieră. Un alt aspect reclamat de oameni și confirmat de inspectorii ministerului care virează banii pentru aceste lucrări îl reprezintă lățimea carosabilului. Pe străzile Dimaci, Lanuri și Teiului s-au găsit lățimi ale carosabilului mai mici de 4,20 metri (lățimea minimă conform Proiectului tehnic de execuție). Pe unele porțiuni de pe Str. Teiului, nici lățimea dintre limitele de proprietate nu asigură lățimea minimă necesară realizării antreprizei drumului de 5,40 metri (4,20 m carosabili + 2×0,60 cm rigole carosabile). La data controlului, rigolele carosabile prevăzute prin proiect pentru preluarea apelor pluviale nu erau încă executate, dar erau executate rigolele carosabile la intersecțiile cu celelalte drumuri județene.

În urma acestui control, reprezentanții Ministerului Lucrărilor Publice au concluzionat că ”sunt indicii de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și uz de fals, fapte prevăzute la art. 321 și art. 323 din Noul Cod Penal, constând în aceea că primarul localității Suraia a înaintat reprezentanților MDRAP înscrisuri, respectiv, Anexa 4 nr. 7645/10.09.2012020, întocmită în baza situației de lucrări ce a fost confirmată de dirigintele de șantier, Dobre Mircea, înscrisuri care nu reflectă realitatea, în sensul că lățimea drumurilor pe care s-au efectuat lucrări nu corespunde cu cea din proiectul tehnic, fiind mai mică, iar stratul de piatră spartă așternut nu este conform cu cel din proiectul tehnic, înscrisuri ce au fost folosite în vederea efectuării de către MLPDA a plății lucrărilor executate în valoare de 1.361.111,44 lei.” Toate constatările din teren au fost trecute într-un proces-verbal, semnat de persoanele care au participat la control, un exemplar rămânând în posesia Primăriei Suraia.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu