AcasăActualitateConcurs pentru funcțiile de directori și directori adjuncți în școli

Concurs pentru funcțiile de directori și directori adjuncți în școli

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, organizează concurs pentru ocuparea a 103 funcții vacante de director și a 25 de funcții vacante de director adjunct.

Concursul se organizează în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr.4155/2026, prin care a fost aprobată Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, precum și cu prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4622/2026, privind aprobarea calendarului pentru organizarea concursului și a bibliografiei de concurs.

Perioada de înscriere la concurs este 14 septembrie–2 octombrie 2026.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații sunt prevăzute la art.3, iar documentele necesare înscrierii la concurs sunt prevăzute la art.15 din metodologia menționată anterior.

Toate informațiile oficiale referitoare la sesiunea august–decembrie 2026 vor fi afișate, începând cu data de 17 august 2026 pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, în secțiunea „Concurs directori 2026”.

Atașăm prezentului comunicat Lista funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din județul Vrancea, cuprinse în rețeaua școlară aferentă anului școlar 2026–2027, pentru ocuparea cărora se organizează concurs în sesiunea august–decembrie 2026. (Sursa: ISJ Vrancea)

 

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite