sâmbătă, aprilie 13, 2024
AcasăCulturăConcert extraordinar de flaut, joi seară, la Teatrul Municipal Focșani

Concert extraordinar de flaut, joi seară, la Teatrul Municipal Focșani

Seria de concerte “inSuflu”, parte a proiectului “Flute Lab” și prezentată într-un turneu național care va cuprinde 8 orașe, va prilejui reîntâlnirea publicului cu flautistul Matei Ioachimescu, solist internațional, binecunoscut pentru prezența sa scenică electrizantă, într-un program spectaculos, construit în jurul virtuozității și al lumilor sonore magice. Alături de Matei Ioachimescu se va afla The Romanian Flute Ensemble format din Tabea Bebeșelea, Iulia Lupaș, Alexandra Mahu, Miriam Tohătan, Romina Onișor și Bogdan Preda, un ansamblu tânăr care se face deja remarcat la festivaluri internaționale. The Romanian Flute Ensemble își propune să combine genuri muzicale diferite, de la muzica barocului la muzică de film și muzică cultă contemporană, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră formată din toată familia de flaute moderne – de la flautul bas la piculină. Publicul prezent la concertele “inSuflu” va avea privilegiul de a asculta în primă audiție lucrările compuse special pentru acest eveniment de compozitori de primă mărime din generația tânără, precum Gabriel Mălăncioiu, Ciprian Pop, George Păiș și Alin Chelărescu. Pe lângă seria de concerte, proiectul “Flute Lab” le oferă tinerilor flautiști din România opt întâlniri speciale cu flautistul Matei Ioachimescu, sub forma unor masterclassuri de interpretare. La Focșani elevii Liceului de Artă “Gh Tattarescu” vor beneficia de un masterclass, joi 16 martie, de la ora 10:00. Concertul va fi seara, de la ora 19:00, pe scena Ateneului Popular ”Mr. Gh. Pastia”.

Flautistul Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru proiecte cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene importante precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Albumul de debut împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat „Lumiere”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste  două  instrumente. În postura de solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale și europene: Legends, Electric, Romanian Rhapsody și La Vida Loca – proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a adus în martie 2019 albumul cu același nume lansat la casa de discuri ViennArt. Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei. Din anul 2020, Matei Ioachimescu predă flautul la Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara.

Eveniment organizat de Asociația Propatriavox în parteneriat cu Primăria Municipiului Focșani, Teatrul Municipal “Mr. Gh. Pastia”, Liceul de Artă “Gh Tattarescu” și Rotary Club Varana Focșani. Organizator al turneului: Asociația Cultură prin Muzică. Un Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu