duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSocietateConcert de muzică de Mozart la noul pian al Ateneului Popular din...

Concert de muzică de Mozart la noul pian al Ateneului Popular din Focșani

Ateneul Popular din Focșani va găzdui în această seară un concert de excepție al Orchestrei de Cameră Unirea din Focșani, în cadrul căruia va fi inaugurat și noul pian.

Iubitorii muzicii clasice din Focșani sunt așteptați în această seară la concert, începând cu ora 19.00, ocazie cu care se va încheia Stagiunea Camerală 2015-2016 a Orchestrei Unirea. Va fi o seară specială, întrucât cu această ocazie va fi inaugurat și pianul achiziționat recent de instituția de cultură din Focșani. Invitat special este pianistul Viniciu Moroianu, cel care a mers alături de directorul Ateneului în Germania pentru a proba pianul Bechstein, cumpărat direct din fabrică.

“Este un pian de top, unul dintre cele mai bune pe care le fabrică firma germană Bechstein, și unul dintre pianele de soi care se fabrică în lume. Un pian pe care sper să-l avem mulți ani de aici înainte, pentru că Ateneul merita să aibă acest instrument, pentru că orașul are o tradiție în spate, aici a existat o filarmonică, are un public pentru concerte și sperăm să se simtă o creștere calitativă și cantitativă a întregului program de stagiune”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Popular.

Maestrul Viniciu Moroianu va interpreta la pian piese compuse de W.A. Mozart. Acesta a lăudat achiziția instrumentului.

“Nivelul de repertoriu și curajul de a aborda partituri pretențioase va fi cu totul altul, cu siguranță că și implicarea emoțională a orchestrei se va schimba, în raport cu echilibrul sonor al acestui extraordinar instrument, iar membrii orchestrei se vor simți și mai mult europeni în actul artistic pe care îl vor face. Și eu cred că acest oraș de care m-am îndrăgostit merita de mult un asemenea instrument”, a spus Viniciu Moroianu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu