sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateConcert aniversar Pastorala-45, astăzi, la Ateneul Popular

Concert aniversar Pastorala-45, astăzi, la Ateneul Popular

Ateneul Popular ”Maior Gheorghe Pastia” este gazda aniversării a 45 de ani de activitate a corului Pastorala. Sărbătoarea corală va aduce pe scena ateneului coruri din Brașov, Brăila, Iași, Buzău și Focșani, cu un total de circa 200 de coriști. Spectacolul, ce va cuprinde creații corale specifice și colinde, va începe la ora 15:30. Înainte de acesta, vor avea loc masterclassuri – întâlniri cu nume sonore ale Conservatoarelor de Muzică din țară – începând cu ora 10:00. ”Numărând peste 400 de membri în toți acești ani, această grupare unică a fost pornită și crescută armonios de inegalabilul dirijor profesor dr. Dumitru Săndulachi – dascăl, om, profesionist complet dedicat educației muzicale, care a reprezentat Focșaniul cu cinste și la cele mai înalte standarde. Cu un repertoriu de peste 700 de piese – din toate ariile tematice ale muzicii corale, sute de concerte, mai mult de 15 turnee în țară și străinătate, sute de participări în concursuri și evenimente, cu obținerea a zeci de premii și trofee, înregistrări audio și video, Corul de Cameră PASTORALA ajunge să împlinească 45 de ani. Beneficiind de co-finanțarea Ministerului Culturii, proiectul PASTORALA 45 dorește să demonstreze încă o dată – dacă mai era cazul – că unirea face puterea. Proiectul depus la Ministerul Culturii a câștigat finanțare nerambursabilă în valoare de 50000 lei.”, se arată într-un comunicat al Ateneului Popular Focșani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu