sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăStiri InterneCompania Premium Porc, dată pe mâna DNA de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară...

Compania Premium Porc, dată pe mâna DNA de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a sesizat DNA în legătură cu suspiciuni de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, de săvârşire de infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, precum şi de zădărnicire a combaterii bolilor, demersul fiind făcut în urma unor controale epidemiologice desfăşurate la SC Premium Porc SRL Goleşti, al doilea mare producător de carne de porc de pe piaţa locală. Instituţia cere atât cercetarea faptelor, cât şi identificarea celor implicaţi, inclusiv funcţionari publici, angajaţi ai ANSVSA sau ai direcţiilor sanitare judeţene, potrivit news.ro. Anterior, la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a fost depusă o sesizare privind „abuzuri şi ilegalităţi” comise la ferma de creştere a porcilor de la Goleşti. Sesizarea se referea la încasarea ilegală de despăgubiri şi subvenţii de la bugetul de stat. ANSVSA a sesizat DNA la sfârşitul lunii ianuarie pentru a se face cercetări şi a fi identificate persoanele – inclusiv funcţionari publici angajaţi ai ANSVSA şi ai DSVSA judeţene – pentru care există bănuiala de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, precum şi împotriva intereselor financiare ale UE şi de zădărnicire a combaterii bolilor. Demersul ANSVSA este consecinţa unei adrese a Direcţiei Generale privind Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor – Serviciul Monitorizare şi Notificare Boli din cadrul ANSVSA, potrivit căreia în urma unei anchete epidemiologice la Premium Porc SRL Goleşti, au fost identificate aspecte care ar putea fi de natură infracţională. Anterior, o altă sesizare a fost depusă la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, referitoare tot la ferma de la Goleşti. Sesizarea către DGAF consemna încălcări ale legislaţiei sanitar-veterinare şi ale legislaţiei fiscale, făcând referire la încasarea ilegală de despăgubiri şi subvenţii de la bugetul de stat din cota ce revine României din fondurile UE, pentru eradicarea pestei porcine şi pentru bunăstarea animalelor.

Pe data de 4 ianuarie, Premium Porc anunţa un focar de pestă porcină africană depistat la ferma sa din Vrancea. Pe data de 22 ianuarie, compania anunţa un focar de pestă porcină africană identificat la o fermă din Avrig, judeţul Sibiu, tot cu circa 30.000 de capete. „Este o situaţie dificilă, foarte greu de crezut că ni se întâmplă. Ne-am luat atât de multe măsuri de biosecuritate pentru a nu ajunge aici. Am fost permanent auditaţi de experţi internaţionali în PPA/ biosecuritate, şi cu toate acestea, acest eveniment trist s-a întâmplat. Ne dorim să ieşim cât mai repede din această situaţie pentru a continua un business construit timp de 15 ani cu efort şi mult suflet din partea tuturor. Vrem să subliniem că suntem aici, rămânem aici şi vom continua. Suntem responsabili pentru cei 500 de colegi, pentru familiile lor şi ne dorim în continuare să asigurăm carne proaspătă, de calitate pe mesele românilor. Îi îndemnăm pe toţi să continue şi să intensifice eforturile de respectare a măsurilor de biosecuritate, atât în ferme, cât şi în afară lor”, a declarat Lars Drescher, CEO Premium Porc Group, într-un comunicat de presă. Despre acest subiect puteți citi un material și pe sursazilei.ro.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu