vineri, martie 29, 2024
AcasăAdjudColegiul ”Emil Botta” din Adjud, ”Pe Urmele Unirii”

Colegiul ”Emil Botta” din Adjud, ”Pe Urmele Unirii”

Colegiul Naţional „Emil Botta” din Adjud lansează, pe 27 martie, a III-a etapă a proiectului „PE URMELE UNIRII”, proiect desfăşurat în parteneriat cu Oficiul Avocatului Poporului din Chişinău, Blocul Unităţii Naţionale din Republica Moldova, Universitatea de Stat din Chişinău şi „Centrul pentru Adolescenţi şi Tineret” din Bălţi. Principala activitate va avea loc în Sala de Festivităţi a Colegiului „Emil Botta” și anume un seminar unde vor fi prezenți, ca invitați speciali, Alexandru Zubco – şef departament Oficiul Avocatului Poporului, Nonna Mihălcean – director Centrul pentru Adolescenţi şi Tineret din municipiul Bălți, Mariana Ţăranu – cercetător ştiinţific la Academia de Stat a Republicii Moldova şi Dorel Paraschiv – directorul Muzeului de Istorie Tulcea. Seminarul va fi urmat de o masă rotundă, acțiune realizată împreună cu elevii claselor de istorie ale Colegiului Naţional „Emil Botta”.

Proiectul „PE URMELE UNIRII” este un demers coordonat de cadre didactice ale Colegiului Naţional „Emil Botta”, iniţiat cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii, şi are la bază parteneriatele şi programele educaţionale anterioare dintre colegiu şi diverse instituţii şi organizaţii guvernamentale sau nonguvernamentale din Republica Moldova. Printre personalitățile de peste Prut implicate în acest proiect se numără Octavian Ţîcu, profesor al Universităţii de Stat din Chişinău, istoricul Ion Leascenco – preşedinte al Blocului Unităţii Naţionale din Republica Moldova, Alexandru Zubco – şef departament în cadrul Oficiului Avocatului Poporului din Republica Moldova. Proiectul „PE URMELE UNIRII” se va finaliza prin semnarea unei uniri simbolice şi aniversare, pe 30 martie, la Chişinău, între Colegiul Naţional „Emil Botta” din Adjud şi Blocul Unităţii Naţionale din Republica Moldova, eveniment ce se va desfășura în Sala Sfatului Ţării din Chişinău, sală în care a fost votată unirea Basarabiei cu provinciile istorice ale României. ”Prin excelenţă, este prima unire, chiar şi simbolică, dintre reprezentanţi ale celor două ţări, semnată vreodată în aceeaşi locaţie şi sală în care, acum 100 de ani, se înfăptuia unirea Basarabiei cu provinciile istorice din România. Evenimentele organizate la Adjud vor da ocazia în primul rând elevilor de la profilele de specialitate ale unităţii noastre de învăţământ să poarte discuţii deschise pornind de la expunerile şi materialele media prezentate în cadrul seminarului”, a declarat profesorul Emil Dumitru, directorul Colegiului Naţional „Emil  Botta” din Adjud. (sursa: Colegiul Național ”Emil Botta” Adjud)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu