miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăStiri InterneCod galben de vânt și ninsori la munte

Cod galben de vânt și ninsori la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben pentru ziua de marți, 14 aprilie. Meteorologii susțin că mâine, începând de dimineață și până seara, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 55-70 km/h, mai întâi în Banat și Crișana, apoi treptat și în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei, Oltenia, iar din orele amiezii și în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei. Vântul va avea intensificări și la munte, unde se vor semnala precipitații mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile. Rafalele vor depăşi 70-90 km/h, spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă în nordul Carpaților Orientali și, mai ales pe creste, în restul masivelor montane.

Începând de marți seară, avertizarea cod galben se restrânge. Astfel, până miercuri dimineață, în Dobrogea, sudul Moldovei și în jumătatea estică a Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 55-75 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80-100 km/h, spulberând zăpada. În regiunile vestice, nordice și centrale se vor înregistra temperaturi minime predominant negative, astfel că pe arii relativ extinse se va semnala brumă și local îngheț la sol.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu