joi, mai 2, 2024
AcasăStiri InterneCod galben de ploi și vijelii, în Vrancea

Cod galben de ploi și vijelii, în Vrancea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă de astăzi la prânz și până sâmbătă dimineață. În acest interval, în zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și Orientali, în Oltenia și local în Muntenia, Transilvania și nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 de litri/mp și pe arii restrânse 40 de litri/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

În schimb, în alte zone va fi avertizare cod portocaliu, de azi după-amiază și până vineri seară. Este vorba de județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, precum și de zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Bacău. În aceste zone vor fi perioade cu ploi abundente și în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40-50 de litri/mp și pe arii restrânse 60-70 de litri/mp. La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70-90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu