Cine răspunde pentru creșterea tarifelor la energie? Ministrul Anton trebuie să ”stingă” lumina!

0

În ședința de astăzi a Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților am cerut ca ministrul Energiei, Anton Anton, să fie invitat la discuții, în termen de două săptămâni, pentru a prezenta situația sistemului energetic național și să explice cauzele dublării prețului la energie plătit de români. Guvernanții trebuie să explice ”raliul” prețurilor la energie, la mijlocul lui ianuarie tariful fiind de 630 lei MWh. Prețul pentru intervalul orar 9-20 sărise de o sută de euro, în condițiile în care pe piața din Ungaria este de 88 euro, iar în Cehia și Slovacia este de 47, respectiv 57 de euro! Cine este răspunzător pentru aceste creșteri de prețuri la bursă? Nu este normal ca românii să achite ei incompetența unor guvernanți PSD-ALDE teleportați pe funcții care îi depășesc.

Degringolada și incompetența guvernanților riscă să pună la pământ un întreg sistem energetic și sărăcesc românul, care își vede facturile luând-o la galop! Până atunci, ministrul Anton ar trebui să vină și cu o viziune clară și cu pași concreți pentru ca România să eradicheze sărăcia energetică, o temă importantă asumată de țara noastră în contextul în care deține președinția Conferinței Cartei Energiei.

În acest moment, 12% dintre consumatorii de energie din țara noastră beneficiază de tariful social la energie electrică, însă aproape jumătate din acești consumatori vulnerabili nu îşi dimensionează corect consumul și depășesc pragul alocat, astfel că, la final, ajung să plătească facturi mult mai mari. Ceea ce se consumă peste pragul inițial este tarifat la un preț dublu față de cel clasic! După haosul creat la Complexul Energetic Oltenia, de la începutul acestui an, cineva trebuie să dea explicații și, poate, chiar să vină cu o demisie pentru că este inadmisibil ca în plină iarnă o unitate a termocentralei de la Rovinari să se închidă din lipsa cărbunelui!

Este inadmisibil să te joci de cu funcționarea unui sistem strategic, de care depind viețile oamenilor și activitatea a numeroase societăți comerciale din România și să nu ți se ”aprindă becul” că ar trebui să îți dai demisia!

Deputat Ion ȘTEFAN